Cap21 – Dulce Razbunare


BELLA POV

Viata merge mai departe, oameni trec prin jur. Daca moartea mea nu ar opri lumea, bataiile inimile mele ar fi un alt sunet pierdut in imensitatea universului, lacrimile mele ar fi picaturi evacuate in profunzimea marii sarate, iar corpul meu ar fi facut cenusa, cenusa imprastiata de vant in jurul lumii.

Moartea nu e sinonimul suferintei sau al durerii, pentru mine era iesirea, escapada mea, era salvarea. Lumina de la capatul acelui coridor infernal a pus capat tuturor situatiilor care imi omorau viata, ele erau in realitate moartea mea.

Lumina alba se vedea din toate partile, pacea sufleteasca imi inunda corpul ca si cum m-as fi scufundat in ea facand ca corpul meu sa nu mai urmeze durerea care se afla acolo de foarte mult timp, acum eram dispusa sa abandonez complet existenta mea fizica.

-Bella, eu, te iubesc! – Am auzit o voce familiara de la distanta, ca o soapta.

Liniste completa, dar doar un chip venea in mintea mea. Edward.

EDWARDPOV

-Nu!!!…-Strigam fugind spre Bella. Ochii ei erau deschisi pe jumatate, ochii ei caprui se uitau la mine cu afectiune, o lacrima a cazut pe podea. Ochii ei s-au inchis, in acest moment ma simteam ca acea lacrima suava, simteam ca viata mea s-a terminat.

-Nu!!!… – Am suspinat luand-o pe Bella intre bratele mele.

-Nu!!!…- Am strigat, din nou, in timp ce bataiile inimii ei se stingeau incet, incet.

-Carlisle!!! – Am gemut uitandu-ma cum ingerul meu pleaca incet.

Edward!!!…Fugi! Noi ne ocupam de Victoria! Fugi inainte de a fi prea tarziu!” – A strigat in gand tatal meu.

Am fugit cu ingerul meu in brate. Trebuie sa ajungem la spital inainte de a fi prea tarziu, inainte de a pleca, ingerul meu, in ceruri, locul de unde provine.

Bella – Ii sopteam grabind pasul. – Bella, te rog, nu ma lasa! Bella, eu, te iubesc! – Un suspin a iesit din gat arzandu-ma. Stiu ca daca as putea sa plang asta as face in aceasta clipa.

Furia mi-a cuprins corpul, ca un fel de adrenalina. Vroiam sa o omor pe Victoria. Vroiam sa o omor pe Tanya. Vroiam sa il omor pe Antonio. Pe toti si pe fiecare dintre ei, pe toti i-as face sa sufere, pe toti, prin urmare si eu ma aflam pe aceasta lista.

Stiu ca de mai mult de 90 de ani inima mea nu mai bate, dar in acest moment ma simteam de parca mi-o scotea afara si goliciunea se umplea. Simteam ca daca Bella va muri, va lua cu ea pe cel care l-a cunoscut candva ca Edward, care odata a fost cel mai fericit barbat din lume pentru ingerul pe care il avea in brate.

In timp ce fugeam prin padure ma uitam la chipul linistit al ingerului meu, parea de parca viseaza lucruri frumoase si placute, parea ca se odihneste. Ce a facut ea pentru a merita toate aceste lucruri? Ce?

Bataile inimii ei se auzeau din ce incet mai incet, din ce in ce mai distantate. Am inceput sa alerg si mai repede, trebuie sa o salvez, Bella trebuie sa traiasca, as face orice pentru asta, inclusiv as fi in stare sa o musc in aceasta clipa, o iubesc pe Bella mea si nu ma intereseaza cat de mult trebuie sa platesc pentru a o pastra langa mine.

Cand am ajuns la spital multe priviri si multe ganduri aveau legatura cu mine si ingerul meu, care inca avea acea panglica gri pe gura, iar mainile si picioarele ei erau legate cu sfoara. Ce a facut ea pentru a merita o astfel de tortura? Ma urasc pe mine insumi, stiam ca toate aceste lucruri s-au intamplat din cauza mea si ca ea moare incet pentru mine. Imi doresc sa ma distrug pe mine insumi pentru ca eu sunt cel care i-a produs o suferinta atat de mare.

Am lasat-o pe Bella pe un pat in timp ce un doctor de la urgente o ducea spre sala de operatii.

Dumnezeule…Ce i-au facut acestei biete fete?” – Se gandea doctorul inainte de a inchide usa de la sala de la operatii.

Simteam cum in acest moment stateam in genunchi pe podea, goliciunea care m-a inundat complet m-a facut sa ma cutremur, sa imi doresc sa mor in aceasta clipa…Gandindu-ma ca acest lucru va usura chinul. Bella mea, frumoasa mea Bella este pe moarte, iar eu nu pot sa fac nimic pentru a o ajuta. Mainile mele atingeau podeaua, eu suspinam continuu. Cei ce sunt ca mine nu au nevoie de aer, dar in acest moment simt ca plamanii ma impiedica sa respir.

Mintea mea era aglomerata cu mii de ganduri, mii de idei si mii de ipoteze. Oamenii treceau pe langa mine, ignorand corpul meu intins pe podea, suferinta pe care o simteam si pe care o meritam pentru ca am fost atat de prost.

De fiecare data cand inchideam ochii vedeam ochii iubitei mele Bella care ma urmareau. Am inceput sa imi amintesc de scenele pe care le-am vazut in mintea lui Alice, cum l-am torturat pe iubitul meu inger, cum rautatea Tanyei a crescut la nivele inimaginabile si cum a distrus cea mai perfecta fiinta de pe planeta, pe Bella mea.

Vroiam sa ii omor pe vinovati. Ii voi omori pe vinovati, nimic si nimeni nu ma va opri.

-Domnule! – O asistenta mi-a atins umarul. – Domnule, avem nevoie de datele fetei pe care ati adus-o.

Cand mi-am ridicat capul am privit-o in ochi. Un fior a strabatut spatele sau, stiam ca ochii mei erau negrii si ca ura se vedea in ei.

-Domnule – A soptit asistenta scuturand din cap pentru a scapa de vraja din privirea mea. – Cum se numeste fata pe care ati adus-o?

-Isabella, Isabella Cullen – Am murmurat ridicandu-ma in picioare.

-Ce este cu dumneavoastra? – A intrebat in timp ce scria repede pe o hartie.

-Sotia mea. – Am raspuns, oricat de ciudat ar pare acel cuvant simplu m-a bucurat putin, Bella va fi sotia mea, desigur, daca ma va putea ierta pentru tot ce i-am facut.

-Ce s-a intamplat? – A intrebat evitandu-mi privirea.

-Nu stiu, cand am ajuns acasa am gasit-o asa. – Am murmurat cat de repede am putut pentru a nu observa panica din vocea mea.

Asistenta s-a uitat la mine de sus in jos si a dat din cap.

-Bine, va vom anunta ce se intampla cu sotia dumneavoastra domnule Cullen. Deocamdata se afla in sala de operatii, cand doctorul va termina, va iesi si va vorbi cu dumneavoastra. De acord?

Am dat din cap in timp ce m-am asezat pe una din canapele albastre care se aflau la intrare. Teama imi strabatea intregul corp. Daca Bella nu se va salva? Ce se va intampla cu mine? Daca se va salva se va intoarce la mine, la viata mea?

Vroiam sa ma lovesc pe mine insumi, vroiam sa ma rup in bucatele si apoi sa le dau foc, chiar si asa, durerea nu ar fi fost suficienta. Eu am cauzat si mai multa durere persoanei pe care am iubit-o si o iubesc cel mai mult, de-a lungul eternitatii mele. Eu sunt vinovat pentru ca durerea ei s-a schimbat in suferinta.

“Cand cineva iubeste nu raneste!”

Din nou, auzeam in gand cuvintele lui Emmett, eu o iubesc, nu am nici cea mai mica indoiala. Dar de ce o raneam? De ce o raneam pe una din putinele lucruri care valoareaza cu adevarat ceva? De ce?

Imi puneam mii de intrebari, minutele treceau foarte incet, minute in care durerea din pieptul meu devine din ce in ce mai mare, goliciunea mi-a cuprins inima si sperantele plecau incet, incet, pana nu mai aveam niciuna.

De ce nu ma aflu eu in acea sala de operatii? De ce nu trec eu prin toata aceasta suferinta? Ea nu merita asta, ea a facut doar ceea ce era corect, doar ce i-am cerut eu, mergea mai departe.

Am bufnit.

Mi-am amintit de tot ce s-a intamplat in acea zi, in padurea de langa casa lui Charlie, acea idee tampita si fatala de a o lasa singura, de a ma indeparta de ea pentru ca credeam ca era cea mai buna optiune, ca va fi in siguranta. Bella niciodata nu va fi in siguranta, decat daca va fi cu mine si oricat de egoist as parea, ma bucura acest lucru.

Mi-am spus capul intre maini si imi doream ca toate aceste lucruri sa fie un cosmar, un vis din care ma voi trezi mai devreme sau mai tarziu, imi doream sa fie produsul imaginatiei mele, dar, din nefericire pentru mine, eu nu pot sa dorm, asadar a trebuit sa accept ca asta este realitatea mea, ca asta este realitatea nenorocita in care visele nu pot interveni. Nu exista o zana buna care va veni sa o salveze pe Bella de la moarte, nu existau nici vraji, nici magie, nici broaste care sa se transforme in printi, nici dovleci care sa se transforme in calesti. Nu exista decat vrajitoarea cea rea, acea vrajitoare care a facut in asa fel incat adorabila printesa sa sufere, i-a luat fericirea.

Am blocat gandurile celor din jurul meu, nu vroiam sa stiu ce cred oamenii despre mine sau despre hainele mele pline de sange, sangele adorabilei mele Bella, sangele care s-a varsat din cauza mea.

-Fiule! – A murmurat Carlisle, el se afla in fata mea.

Am ridicat privirea emotionat, am fost atat de scufundat in propriile mele ganduri incat nu i-am auzit venind, nici pe el, nici pe Alice. Ce se intampla cu mine?

-Tata! – Am soptit simtind cum se distruge tot ce exista in interiorul meu.

-Ce s-a intamplat cu Isabella? – A intrebat Carlisle

-Este in sala de operatii, doctorii fac tot posiilul. – Am spus uitandu-ma la Alice. – Ai vazut ceva Alice?

-Nu, acum totul depinde de decizia Bellei, pe care nu a luat-o inca. – A soptit cu tristete in ochi.

Adica totul depinde de decizia Bellei, ea trebuie sa hotareasca: sa traiasca sau sa moara. Cum ar putea sa ia decizia corecta daca nu am avut timp sa ii spun ce s-a intamplat si de ce am facut aceste lucruri?

Anxietatea mi-a strabatut intregul corp, eu nu i-am spus ca o iubesc, ea nu stie, ea inca are in minte imaginea diferita a lui Edward, ea inca crede ca eu nu….

-O iubesc…- am soptit ultima parte.

-Despre ce vorbesti? –M-a intrebat Carlisle.

-Carlisle – mi-am ridicat privirea – Ea nu stie, ea crede ca eu o urasc, ca inca sunt cu Tanya. La dracu! Ea crede ca mie nu imi pasa de persoana ei.

M-am ridicat emotionat, toti muschii corpului meu erau tensionati.

Calmeaza-te Edward, ea stie! Acum ca Tanya i-a spus tot crezi ca nu stie? Bella nu e proasta, a dedus inainte de toate. –A spus Alice in gand.

Cuvintele surorii mele m-au alinat putin, dar aceasta alinare s-a evaporat in momentul in care mi-au venit in minte imagini cu ceea ce am facut. Fiecare sarut pe care i l-am dat Tanyei in fata Bellei, toate mangaierile goale pe care le-au facut mainile mele cand ingerul meu era aproape de mine, felul in care m-am obligat sa o privesc cand ochii mei sa intalneau cu ochii ei caprui. Sunt un prost!

-Si ceilalti? –Am intrebat la fel de repede ca un vampir pentru ca niciun uman sa nu auda.

Emmet a pornit in cautarea lui Antonio, Rose si Jazz au ramas in pivnita cu Victoria si cu Tanya, nu vor sa incepe pana nu le dau eu semnalul.- A gandit Alice in timp ce imi arata imagini cu fetele speriate ale Tanyei si ale Victoriei. Ele merita cea mai ingrozitoare moarte pe care o pot produce specia noastra si eu voi face asta.

-Edward, mergeti voi doi. – A spus Carlisle. – Eu voi ramane aici. Esme vine incoace, asadar mergeti voi, fratii vostri au nevoie de voi. – S-a uitat la mine cu privirea lui paternala, dar tonul sau era poruncitor.

-Nu vreau sa ma despart de Bella. – Am soptit uitandu-ma in jos.

-Ea se afla in siguranta Edward, aici voi fi eu si Esme. Trebuie sa terminam cu asta. – A raspuns pe cel mai suav ton.

Am aprobat din cap, simteam cum inima mea aproape moarta va disparea daca ma voi desparti de Bella, dar asta trebuie sa terminam acum, pentru binele ingerului meu.

Dupa ce am iesit impreuna cu Alice din spital am inceput sa fugim cat de repede am putut spre pivnita. Sora mea vedea bucuroasa imagini cu moartea Tanyei, Victoriei si cu moartea lui Antonio.

Setea de razbunare m-a cuprins, vor plati foarte scump ceea ce i-au facut Bellei. Voi face in asa fel ca cei trei sa ma roage pana la urma sa ii omor, exact cum au facut-o pe iubita mea Bella sa sufere. Urmeaza sfarsitul lor.

Nici nu vreau sa imi imaginez ce ii va face Emmett lui Antonio. El nu a avut niciodata incredere in acest baiat, nici el, nici Jasper. Ma simteam , din nou, ca un prost. Am fost un prost pentru ca nu am investigat mai mult. Daca eu as fi facut ceva, asta nu s-ar intampla in acest moment.

Cand am vazut ca sunt aproape de pivnita am grabit pasul si mai mult, am auzit cum doua persoane, care se aflau inauntru, radeau, cunosc foarte bine aceste voci. Cand am intrat inauntru niste tipete agonizate se loveau de peretii cladirii.

-Edward, Alice! – A murmurat Jasper uitandu-se la cele doua vampirite pe care le avea in fata lui. – Ati ajuns exact la timp! – A ras in timp ce Victoria si Tanya se aruncau pe jos de durere.

Cand m-am apropiat de el, m-am aplecat si am vazut cele doua perechi de ochi care ma observau, una cu ura, cealalta cu regret.

-Ia te uita! – Am spus cu vocea mea catifelata. – Uite, acum s-au schimbat rolurile, nu-i asa?

-Edward – A suspinat Tanya. – Edward lasa-ma sa iti explic !

-Ha! Ha! Ha! Sa imi explici ce Tanya? Ca aproape ai omorat iubirea existentei mele? Ca m-ai mintit doar pentru a fi cu mine? – Am dat din cap in semn de negare – Nu stiu cine este mai prost, tu deoarece crezi ca eu te voi asculta sau eu pentru ca iti explic.

Jasper, care se afla langa mine, se juca cu starile sale emotionala in timp ce un zambet rautacios i s-a schitat pe chip.

-Edward, eu…-A inceput Tanya, dar explicatia sa a fost oprita de durere.

M-am ridicat si am mers spre surorile mele care radeau intr-un colt al pivnitei.

-Emmett, vin-o pana aici! – A zambit Rose. – Asta va fi amuzant.!

Am dat din cap.

-Cum se simte Bella? – A intrebat preocupat. In ultimele saptamani ele au devenit prietene foarte bune si am putut sa apreciez in gandurile lui Rose ca o iubea ca pe o sora.

-Inca nu stim nimic. – A raspuns Alice. – Nu s-a decis inca.

Un fior mi-a strabatut corpul, Bella mea nu s-a hotarat, daca sa mai traiasca sau nu. Rose a dat din cap.

-Ea se va salva, stiu asta! E o masochista si te iubeste. – A spus zambind. – Asadar va trai! – Puteam sa vad in mintea sa ca intr-adevar crede asta.

Cuvintele lu’ Rose mi-au data cateva sperante. Bella trebuie sa traiasca, Bella va trai.

S-a auzit un vuiet, apoi niste tipete umane.

***********

Este timpul!

In aceasta clipa a intrat Emmett care il cara pe Antonio care se lupta in zadar in bratele lui.

Fratele meu l-a aruncat pe podea, Antonio a intrat, de asemenea, in vraja de sentimente a lui Jasper, acesta ii tinea pe toti trei intr-o stare de vis pentru a nu putea scapa.

-Totul este gata! – A ras Emmett inclestandu-si pumni. – Lasami-l pe uman, te rog!

Opriti-va!- A spus Alice. – Cu cine vreti sa incepeti? – Un zambet s-a schitat pe chipul sau.

-Antonio! – Au spun Rose, Emmett si Jasper in acelasi timp.

Alice a dat din umeri.

-De acord. – A murmurat.

Jasper nu i-a mai manipulat emotiile pentru a fi constient in clipa in care va muri.

-Nu!! Va rog!!! Lasati-ma sa va explic!!- A strigat in timp ce o serie de imagini ii veneau in minte.

-Ce vrei sa ne explici imbecilule? – A marait Emmett distrandu-se in fata lui – Ca din cauza ta surioara mea se afla in spital? Ca de cate ori ai avut vreo oportunitate tu doreai sa faci sex cu ea? Nenorocit blestemat! Tu nu vei explica nimic!

-Eu o iubesc! – A strigat in timp ce un val de sentimente imi strabateau corpul.

-Tu o iubesti? – Am marait – Tu o iubesti? – L-am intrebat din nou cu neincredere- Daca o iubeai o protejeai de Victoria, dar nu, desigur nemurirea ta nenorocita valoreaza mai mult, nu? Acum suporta consecintele IDIOTULE!

A vrut sa spuna ceva, dar Emmett nu l-a lasat.

Mainile musculoase ale fratelui meu i-au prins picioarele, pe care i le-a rupt cu o miscare suava. El tipa incontinuu din cauza durerii in timp ce fratele meu radea sadic. Cu o mana i-a rupt cotul stang, iar cu cealalta mana una dintre bratele sale.

Emmett face totul foarte lent, dandu-ne oportunitatea, mie si fratilor mei, de a savura razbunarea.

Antonio s-a prabusit pe podea, tipa de durere in timp ce Emmett si-a pus un picior pe pieptul sau, strivindu-l. Dintr-un motiv sadic si straniu sunetul oaselor lor rupandu-se mi-au adus satisfactie.

-O ultima rugaminte? – A spus Em razand cu viclenie.

-Spune-i Bellei ca o iubesc! – A soptit.

Emmett nu a reactionat instantaneu, se uita la el socat, gura i s-a deschis un pic.

Nu am mai rezistat. Am fugit spre ei, l-am dat la o parte pe Emmett si i-am zdrobit lui Antonio coastele, inima si plamanii. Ochii lui verzi m-au privit profund inainte de a-i inchide pentru totdeauna. Si la dracu ! Acest lucru m-a bucurat. El nu o iubea, niciodata nu a iubit-o…el mereu a folosit-o ca pe o papusa. Bella mea nu va fi distractia nimanui, cu atat mai putin unui uman prost ca el.

In jurul meu era liniste, nu se auzeau decat maraiturile care ieseau din pieptul meu distrugand echilibrul mediului.

-Sa continuam – Am marait uitandu-ma cu ura, pentru ultima data, la corpul lui Antonio, apoi m-am uitat la fratii mei.

Toti, cu exceptia lui Jasper, care era concentrat la Tanya si la Victoria, se uitau la mine socati.

Am inceput sa vad in mintile fratilor mei scena, toata scena din perspective diferite, dar toate au convenit asupra unui lucru, sinceritatea din ochii lui Antonio cand a spus ultimele cuvinte, inclusiv Emmett care inca il uraste desi este mort.

Antonio a iubit-o pe Bella. Un dezgust mi-a umplut corpul, daca as fi putut vomita acum as fi facut-o. O iubea, dar o ranea? Ce tip de dragoste e asta? Mai bine spus asta e iubire?

O voce din fondul mintii mele imi spunea ca si eu am facut acelasi lucru. Am dat din cap, vroiam sa termin cu asta cat mai curand posibil, doream sa ma intorc la Bella mea, la spital.

-Putem continua?-Am murmurat uitandu-ma cum Jasper se distra trimitand valuri de durere Victoriei si Tanyei. De asemenea, si el a vazut totul, dar el credea ca am facut ceea ce era corect.

“Si eu l-as omori pe barbatul care o iubeste si o raneste pe Alice, Edward, nu iti fa griji!” – S-a gandit cu un ton fraternal in timp ce radea de vampiritele care tremurau pe podea.

-Cu cine vreti sa continuam? – Am intrebat uitandu-ma la fratii mei care se uitau cu multa atentie la o persoana.

-Cu Victoria ! – Au spus Rose si Alice in acelasi timp.

-Edward, Emmett – A spus Rose cu vocea ei sinistra in timp ce se uita la obiectivul ei – Tineti-o ! Eu si Alice ne vom ocupa de ea.

Eu si fratele meu am ascultat de Rose. Ne-am apropiat si am luat-o de brate. Datorita senzatiei de visare in care o tine Jasper, aceasta nu s-a opus cand ne-am apropiat de ea.

-Jasper. – A spus Alice zambind cu rautate. – Dragul meu, ne faci favoarea?

Jasper a dat din cap si a scos-o pe Victoria din visarea sa.

Si-a dat seama instantaneu de ceea ce se intampla si a inceput sa se zbata. Dar nu putea scapa. Mainile mele si ale lui Emmett erau foarte bine atasate de umerii sai.

-Sa vedem tampito! – A marait Rose. – Calmeaza-te, da? Daca nu te vei calma va fi mai rau decat am planuit. – A zambit cand a vazut ca Victoria a intrat intr-o stare de soc. Rose a folosit aceleasi cuvinte pe care le-a folosit ea cu Bella.

-Uhh…Barbie poate vorbi. – A spus Victoria in timp ce ochii ei au devenit negrii si incerca sa scape. – Nu stiam ca plasticul are propriile sale ganduri.

Mana lu’ Alice a prins bratul lui Rose oprind-o. Niciodata, repet, niciodata sa nu ii spui “Barbie” lui Rose decat daca vrei sa mori lent si dureros.

-Aw…- A spus Victoria. – Ia te uita! Pixie iti e frica ca o voi rani pe surioara ta? Pentru ca, crede-ma ca asta m-ar face foarte fericita in aceasta clipa. Sa o omor si sa o ranesc pe sora ta exact cum am facut cu tampita de Bella.

Am vazut in mintea ei cum s-a distrat cand ii rupea oasele iubitei mele Bella, cum a zambit cand i-a auzit suspinele si tipetele dupa ajutor.

Fratioare calmeaza-te! Se vor ocupa fetele de ea!”A strigat Emmett in mintea sa.

Nu mi-am dat seama ca faceam presiuni asupra umarului ei, facand-o sa tipe involuntar din cauza durerii.

-Ia te uita! – A spus Alice cu vocea ei de soprana. – Cineva s-a trezit foarte bine dispus, nu crezi Vicky? – A zambit cu sarcasm. – Dar nu iti fa griji, nu imi e teama ca o vei rani pe Rose, am oprit-o pentru a te lasa pe tine sa vorbesti, dar vad ca vrei sa mori. – A dat drumul bratului lui Rose. – Incepe!

Rose a privit-o impresionata, Alice doar a dat din cap. Sora mea a fugit spre ea, i-a rupt un picior lent si l-a aruncat, facand-o pe Victoria sa se zbata intre bratele noastre si sa tipe de durere.

Alice zambind, i-a luat celalalt picior si l-a aruncat intr-un ritm lent si chinuitor.

Mintile surorilor mele erau inecate de razbunare, de ura, de furie. Niciodata nu le-am mai vazut asa, dar ceea ce Victoria i-a facut Bellei nu are niciun nume.

-Javrelor!!! – A strigat Victoria in timp ce se zbatea in zadar in prinsoare noastra.

-Awww…draga mea – A spus Rose uitandu-se la ea– Ai grija de acea gurita! – A palmuit-o atat de tare incat s-a auzit in toata pivnita.- Pe mine nu ma convinge, nu ma duce niciunde.

Alice a inceput sa rada in batjocora rupandu-i bratul pe care il tinea Emmett, dintr-o miscare rapida, facand-o pe Victoria sa tipe, din nou. Rose a ras cu lacrimi si i-a rupt celalalt brat facand pe preocupata.

-Imi pare rau, draga mea! – S-a aplecat in fata ei in timp ce Emmett lua membrele Victoriei si a mers in padure sa faca un foc. – Te doare? Vrei sa ma opresc?

-Da! – Victoria o ruga pe Rose din priviri.

-Oooo…Ce crezi? Nu o voi face! Cumva tu te-ai oprit cand Bella te-a rugat? Ai facut-o javra nenorocita ? – A tipat Rose de fiecare data si mai enervata.

Alice a luat capul Victoriei in mainile sale si l-a rupt dintr-o singura incercare. Rose si Alice isi zambeau reciproc in timp ce carau corpul si capul inert al Victoriei afara, deja se putea simti mirosul de vampir pe care il emana focul pe care l-a facut Emmett in padure. Jasper radea de expresia pe care a avut-o Tanya cand a vazut tot ce s-a intamplat cu Victoria.

Imi pare rau frate!Dar e atat de minunat sa ma pot razbuna pentru ceea ce i-au facut Bellei. Chiar ma distrez!”– A gandit Jasper pe un ton batjocoritor.

Eu doar am ras, cine ne-ar fi vazut ar fi spus ca suntem un grup de nebuni sadici care omoara oameni. Dar asta iti da o senzatie atat de buna, razbunarea este atat de dulce, iar noi ne-am bucurat de ea.

Fratii mei au intrat dupa cateva minute razand.

-Ei bine – A spus Alice – Edward, faci tu onorurile? – A aratat cu capul spre locul in care statea Tanya.

Jasper s-a uitat la mine zambind, i-a trimis un ultim val de durere Tanyei si s-a indepartat spre peretele din fata unde stateau ceilalti trei.

Este timpul razbunarii mele.

M-am inclinat deasupra Tanyei in timp ce ea se ridica de pe podea.

-Eddy – A spus pe un ton rugator. – Lasa-ma sa iti explic, te rog !

-Da, Tanya! – Am folosit vocea mea senzuala pentru a crede ca nu se afla in pericol. – Explica-mi tot ce doresti, iubire!

Dupa ce a suspinat usurata s-a apropiat de mine.

-Eu nu am avut nicio legatura cu asta, Eddy, Victoria m-a obligat. Tu stii ca eu niciodata nu i-as face rau Isabellei. Imi place de ea. – A mintit cu ochii ei deschisi si a dat din ochi, in asa fel incat ar fi rupt inima oricui, dar din fericire, eu nu sunt oricine.

Nu am raspuns.

-Eddy ma ierti? Ne vom casatori?- A intrebat plina de sperante. Aceasta femeie ma crede cumva idiot sau ce?

Fratii mei au marait in acelasi timp.

-Tanya – M-am apropiat de ea si i-am atins un obraz.

Fratii mei strigau in mintile lor:

Esti nebun Edward, ce faci?!”

“La dracu! NICI SA NU TE GANDESTI LA ASTA, IDIOTULE!!!”

“Pentru numele lui Dumnezeu, doar nu o vei ierta IMBECILULE?!”

Te voi omori daca vei face asta!”

Am zambit, cumva ei nu ma cunosc? Niciodata nu as lasa-o pe nenorocita asta in viata! Niciodata!

-Oh, Eddy te iubesc! – A spus Tanya trecandu-si bratele pe talia mea.

Cand m-am aplecat spre gatul ei dintii mei i-au strapuns piela de granit in timp ce rupeau o parte din ea. Tanya a tipat de durere in urechea mea si a incercat sa scape de mine, dar nu a reusit. Mainile mele i-au dezmembrat umerii, putin cate putin cu rapiditate, in timp ce ea tipa de durere.

-Edward, te rog!!!! – A strigat printre suspinele ei seci.

-La asta trebuia sa te gandesti inainte de a incerca sa o omori pe Bella!! – Am spus cu o voce aparent linistita.

I-am rupt un picior, pe care l-am lasat sa cada pe podea. M-am agatat de ea si i-am strapuns, din nou, dintii in cealalta parte a gatului , rupand inca un pic din pielea sa in timp ce striga din ce in ce mai puternic.

-Edward opreste-te!! Ma ranesti!!! – A strigat din nou.

-Tu te-ai oprit cand Bella te-a rugat? Te-ai oprit cand ai auzit suspinele ei? Cand ai ranit-o?

Ea s-a uitat la mine cu privirea ei rugatoare, dar nu m-a interesat. Ea suferea exact asa cum a suferit si Bella. In sfarsit, am luat capul ei intre mainile mele, am sarutat-o suav pe frunte si i l-am rupt dintr-o miscare.

Oricat de ciudat ar parea ma simt un pic rau, nu stiam daca era sentimentul de vinovatie care imi strabatea corpul sau alt sentiment. Tanya a fost singura care a stat cu mine in ultimele sase luni, in care am stat fara ingerul meu, a facut durerea putin mai suportabila, ca un medicament care calmeaza, dar niciodata nu il reduce in totalitate.

Emmett si Jasper strangeau partile corpului inexistent al Tanyei, mirosul dulce al speciei noastre se afla in aer, era atat de dens incat era aproape imposibil sa respiri.

Afara se afla focul care semnifica razbunarea, dulcea razbunare pentru suferinta iubitei mele Bella. Multumesc lui Dumnezeu ca s-a terminat asta. Ingerul meu nu va mai fi intr-un pericol constant, cu exceptia mea.

Disperarea si preocuparea care au disparut pentru acele momente au reaparut si erau mai puternice ca niciodata, vroiam sa fug spre spital pentru a o vedea, ea este viata mea, motivul existentei mele.

-Emmett – I-am spus fratelui meu care se uitat cu mandrie la foc.

Da, spune Edward! – A zis fericit.

Ocupa-te de corpul lui Antonio, trebuie sa merg la spital ! – Am spus in timp ce fugeam spre padure pentru a merge la spital.

Am fugit foarte repede incercand sa indepartez toate gandurile rele care incercau sa imi umple mintea. Imi era frica sa o pierd, imi era frica ,ca nu ma mai iubeste, ca a facut ceea ce i-am spus, adica a mers mai departe.

Cumva o inima moarta poate sa simta durerea? Daca nu se poate atunci nu stiu cu exactitate ce mi se intampla in acest moment.

Intregul meu corp striga dupa ce am pierdut, imi va fi dor de corpul ei care se potriveste atat de bine cu al meu, ca doua piese de puzzle. Mirosul ei, esenta ei, totul…de tot ce are legatura cu ea mi-a fost dor si daca nu voi face ceva, niciodata nu o voi mai avea intre bratele mele.

Dupa ce am ajuns la spital am intrat in hol si mi-am cautat familia cu privirea.

-Edward – A soptit o voce familiara.

Cand m-am intors l-am vazut pe Charlie, avea ochii rosii, iar lacrimile i se prelingeau pe obraji, tremura si suspina intr-una.

-Numai ce am aflat. –A murmurat. – Iti multumesc ca ai salvat-o, ca ai gasit-o! Niciodata nu ar fi trebuit sa am incredere in acest baiat, Antonio, pentru a fi cu ea. Imi pare rau!

Se uita la podea de parca viata lui depindea de asta, stiam cat de greu i-a fost sa spuna aceste cuvinte, de aceea am incercat sa ii ridic putin moralul.

-Nu aveti pentru ce serifule Swan! Dumneavoastra stiti ca o iubesc pe Bella si ca as face orice pentru ea !- Am spus sigur pe mine asteptand sa ii vad reactia.

-Stiu asta si iti multumesc!- A murmurat, din nou.

In acea clipa a venit Carlisle spre noi.

-Charlie ce bine ca ai venit! Bella se afla in afara oricarui pericol! – A spus zambind

Am simtit cum aceste sapte cuvinte simple au evaporat greutatea pe care o simteam. Ea va trai! Ea va fi bine! Ea, in sfarsit, va fi, din nou, Bella mea, iar eu voi al ei pentru totdeauna.

-Pot sa o vad? – Am intrebat plin de sperante.

Dupe ce am pus aceastra intrebare doua perechi de ochi ma observau.

BELLAPOV

O melodie m-a trezit. As recunoaste aceasta melodio oriunde, este cantecul meu de leagan.

Am deschis ochii incet, albul peretilor m-a facut sa ii inchid instantaneu, nu puteam sa ii tin deschisi din cauza lor. Am vrut sa imi ridic bratul pentru a-mi freca ochii, dar o durere ma oprit. Ma simteam de parca o bila demolatoare mi-a distrus intregul corp. Mii de imagini mi-au venit in minte ca niste lovituri de bici. Victoria, Tanya si Antonio in pivnita, o povestire, zambete sinistre, lovituri, unghii, sange, durere, infern, un inger cu ochi sai caramelizati si un par de culoarea bronzului. Toate si fiecare pe rand au venit intr-o secunda facandu-ma sa ma agit si sa ma intristez. Eram moarta ? Ma aflam in Rai? Nu se presupune ca in Rai nu simti nicio durere?

-Bella! – O voce suava mi-a soptit in ureche facandu-ma sa deschid ochii.

-Edward! – Am soptit in timp ce mii de sentimente imi inundau corpul facandu-ma sa imi pierd rabdarea.

Acolo se afla el, statea in fata mea, zambea. Sub ochii sai am observat doua pete purpurii, asta inseamna ca nu a fost la vanatoare in ultimul timp. Hainele lui erau pline de sange, presupun ca de sangele meu. Se uita la mine cu disperare, afectiune, fericire…mii de sentimente pe care nu le intelegeam.

-Bella mea! – Si-a apropiat chipul sau de mine, buzele lui se apropiau de fruntea mea, dar, din reflex, m-am tras.

-Nu !– Am murmurat – Nu ma atinge!

Chipul lui s-a crispat de durere…”Esti o tampita Bella, ranesti un inger, IDIOATO!!!” imi reprosa coerenta mea in timp ce ma lovea mental.

-Bella, trebuie sa iti explic… – A inceput sa spuna, dar eu l-am oprit.

-Nu trebuie sa imi explici nimic! – Am spus uitandu-ma in ochii sai in timp ce durerea din corpul meu se extindea.

-Te rog!…Doar lasa-ma sa iti explic! – A suspinat suav cazand in genunchi langa patul meu.

-Nu…- Am soptit, din nou, simteam durerea din inima mea inexistenta.

Este posibil ca o inima distrusa sa se uneasca din nou si chiar daca ar fi asa, e posibil sa doara?

70 răspunsuri to “Cap21 – Dulce Razbunare”

  1. Ahh Doamne ador fanficul asta! :x:x:x

  2. :((:((
    of……
    :-<
    :-<
    :-<
    macar Bella e bine:X
    si Victoria si Tania au suferit
    dar Edward jur ca nu il recunosc
    l-aomorat pe Antonio
    chiar cred ca o iubea pe Bella
    ;-<
    si acum Edward se asteapta ca Bella sa uite tot?
    lasa-l sa sufere
    pt ca nu o merita pe Bella
    e un prost!!
    chiar daca e EDWARD tot prost ramane

  3. cel ma enerveaza astea,adik kre comenteaza,,,,se baga ele in seama degeaba.cel mai tare film razbunarea victoriei…..by daiana

  4. ce face?:O:O:O:O:O:O:Onu se impaca cu eddy?ufff,baiatu’ meu antonio:X:X:X:X era idiot dar mie imi placea de el…si eram sigura ca o iubeste:X asta e…idiotenia se plateste:-<

    • „Am inceput sa vad in mintile fratilor mei scena, toata scena din perspective diferite, dar toate au convenit asupra unui lucru, sinceritatea din ochii lui Antonio cand a spus ultimele cuvinte, inclusiv Emmett care inca il uraste desi este mort.” …sinceritatea din ochii lui Antonio cand a spus ultimele cuvinte :D…deci clar a iubit-o, nu 😀

    • „Am inceput sa vad in mintile fratilor mei scena, toata scena din perspective diferite, dar toate au convenit asupra unui lucru, sinceritatea din ochii lui Antonio cand a spus ultimele cuvinte, inclusiv Emmett care inca il uraste desi este mort.” …sinceritatea din ochii lui Antonio cand a spus ultimele cuvinte :D…deci clar a iubit-o, nu? 😀

  5. Oh … Antonio meu :X Eu il iubeam da prostu 😦
    Offf …. my baby … Dar totusi Eddy pare mai skump :X

  6. dede, stiu ca multi au pus intrebarea… azi capitolul 22? :D:D:D pup, faci o treaba minunata.

  7. super tare cap……………..as fi dat comm mai devreme dar am fost plecata si sc ma omoara…….deci oricum fff ,,mortal” capitol………..abia astept urmatorul cap si spor la tradus in seara astha………….pupici…………:*:*:*:X:X:X

  8. super tare..il ador..mersi ca il traduci dede….iubesc capitolul asta

  9. Ok!deci cap urmator? 😛 :*

  10. chiritele Says:

    faci o treaba minunta cu tradusul.cam pe la cat il postezi?

  11. decia stazi ne vei da capitolu 22? 😀 😀 te roooooooog, nu mai am rabdare, fan ficul este genial, si sunt sigura ca si urmatorul fan fic pe care il vei traduce dupa ce il termini pe asta , va fi genial, ptr ca trebuie sa-ti placa tie inainte sa-l traduci si vreau sa spun ca ai gusturi excelente la fan ficuri. Totusi imi pare rau ca se termina as fi vrut sa mai continuie, insa nu putea autoare sa incepe sa continuie ideea la nesfarsit, ptr ca noi am incepe sa ne plictisim, oricum abia astept sa vad cum se termina PWPZ :X :X :* :*

    • Ma bucur enorm de mult ca iti place, azi fac tot posibilul ca in seara asta sa termin capitolul 22…mie nu imi vine sa cred ca mai am doar 3 cap si un epilog de tradus 🙂

      Deocamdata sa termin de tradus acest fanfic, apoi voi vedea ce voi traduce, trebuie sa caut intai niste fanficuri :)…oricum de tradus ma voi apuca dupa ce dau toate tezele :)…

      Pupici :*:*:*:*

  12. DancingVampire Says:

    Cum ai spus si tu, daca stam sa dezbatem „problema” nu terminam pana maine dimineata. Parerile sunt impartite, insa eu sper ca Bella sa il creada pe Edward (acum nu stiu daca va fii posibil, avand in vedere prin ce a trecut Bella pierzandu-si toate sperantele).As vrea sa ramana impreuna deoarece Edward chiar o iubeste si a folosit-o p Tanya pentru a-si „acoperi” durerea ( de aici va dati seama: „Edward ma atingea, desigur, nu stii de cate ori in acele nopti pe care tu le petreceai plangand in patul tau pentru ca te-a parasit, nici nu iti imaginezi ce fericita ma facea, dar mereu murmura numele tau la final, uneori chiar ma confunda cu tine.”). Imi pare bine ca in sfarsit „Eddy-ul Tanyei” si-a dat seama ca ea defapt era o mincinoasa si ca i-a omorat pe cei trei ( de Antonio nu stiu ce sa zic,oricum bine ca l-au ucis, neputand sa devina vampir si apoi sa se razbune).Chiar imi este mila de Bella si credeti-ma: am plans tot timpul, asa sunt eu … mai sensibila. Acum, sa revenim la aceasta „problema”: cum am mai spus, sper ca Bella sa-si dea seama ca in fata ei sta fiinta care o iubeste cel mai mult.Cat despre Charlie, chiar apreciez gestul lui: apreciez faptul ca in sfarsit si-a dat seama ca Edward este baiatul bun si ca se simte dator pentru gestul lui Ed.

    Acum urmeaza aprecierile pentru Dede:
    DeDe esti minunata si faci o treaba excelenta. Te felicit si te admir atat de mult pentru treaba pe care o faci. Eu nu fac spaniola, insa imi dau seama cata munca depui in traducerea acestui fanfic (spre trstetea mea, eu fac germana, pe care o detest ). Succes in traducerea urmatorului capitol pe care bine inteles ca-l astept cu mare nerabdare (am inteles bine sau apare maien, adica luni?). Intotdeauna te „joci” cu noi si ne tii in suspans! 🙂 Succes in continuare!

    Scuzati-ma ca am comentat atat pe seama „problemei”, insa mi-am spus punctul de vedere.Si va rog, sa-mi spuzati de asemenea greselile de punctuatie si de ortografie, dar chiar nu am timp sa corectez acum.

    Multumesc anticipat ca imi cititi acest maare comentariu!
    Pa. Va pup si va imbratisez. :* >;d<
    Cu drag,
    DancingVampire

    • Sar peste „problema” adica nu mai spun nimic pentru ca stiu ca nu ma voi putea opri 🙂

      Draga FancingVampire,

      Iti multumesc mult pentru aprecieri :*:*. Nici eu nu fac spaniola la scoala, din pacate, fac germana si engleza si oricat de ciudat ar parea stiu mai multa spaniola decat engleza sau germana (in momentul de fata nu as fi in stare sa traduc un fanfic din engleza sau din germana, am spus in momentul de fata pentru ca sper ca pe viitor sa nu mai fie asa 🙂 ).

      Nu am intentionat niciodata sa va tin in suspans, dar in unele zile chiar nu am timp sa traduc, recunosc azi poate as fi tradus putin daca nu as fi dormit pana la 12, dar credeti-ma tanjeam dupa un somn lung, o zi in care sa ma trezesc eu si nu ceasul de la telefon :D, dar si daca m-as fi trezit la 8 nu l-as fi terminat deoarece a trebuit sa fac unele lucruri, sa merg la ziua unui verisor si am avut musafiri…Imi pare rau ca va tin in suspans, dar nu am avut de ales (ca sa zic asa)

      Pupici :*:*:*:*

      DD

  13. DD o poti intreba te rog frumos pe autoare daca va mai exista o continuare? Aporpo traduci suuper ;):*

  14. felicitari pt traducere..faci o treaba buna si ne mai dai la toti ocazia sa mai evadam din realitate si sa traim alaturi de protagonisti frumoasa lor poveste de dragoste(care e cam sadica app;)) ).e interesant ca dupa ce citesti cartile adevarate ale lui stephenie meyer,sa citesti si alte variante:D…oricum e prea frumoasa povestea,te tine cu sufletul la gura si sentimentele sunt redate atat de intens incat in timpul lecturii sunt atat de prinsa de actiune incat parca as fi si eu in aceasta,ca o terta persoana care urmareste totul de aproape…app cate capitole mai sunt?kiss

  15. …hmm…bine daca Bella nu a murit…:))….asa cum speram sa se intampalt( ahh bine recunosc poate sunt putin sadica…dar…)…..sper sa fie cu Edward…:D…..:))…pana la urma urmei….totusi….:|…mrg nu pot sa imi exprim in cuvinte….deci DD iti multumesc ca ne traduci acest fic…dar eu nu mai am rabdare pana maine si cred ca o sa ma apuc sa citesc capitolul urmator ….:D…:*:*…spor la treaba a si i sfarsit te-am ajuns din urma:))….

    • …Bine….cap 23 ma multumeste …:D…dar o sa il astept tradus pt ca..nu am dispozitia necesara sa citesc in spani acum..:D..:))..

      • :)):))

        …in saptamana care vine vreau sa termin de tradus TOT…adica capitolul 22, 23, 24 si epilogul (care e cam lung, ce-i drept :D)…apoi (dupa ce voi traduce ce am mai vorbit cu autoarea) fac o mica pauza si traduc un alt fanfic, nu ma intrebati pe care, inca nu stiu 🙂

  16. super:*de abia astept sa vad ce mai urmeaza …can vine urmatorul capitol???:):)

  17. wow………………..am ratat 2 cap……………….ma apuc de citit……………… traduci sooooooper………..sooooooooooper………….soooooooooper …………… ador ficul asta……………. app…….cate cap mai sunt?

  18. ooo:-O nu mi-am dat seama ca l-am tr de doua ori acesc comentariu…scz scz scz scz:( emotiile

  19. DeDe a, citit raspunsul care i l-ai dat Anei. Ai multa dreptate in privinta lui Antonio si a lui Edward cu cine a facu-o pe Bella sa sufere mai mult. Edward e pe locul 1 daca stau sa fac un clasament intre ei…dar pe de alt aparte el a vrut doar sa o protejeze pe bella ..cu toate ca o ranea extrem de mult si cred ca ar fi trebut sa se opreasca. Si acum despre Antonio…e…un pic ciudat…pt ca…totusi zic eu ca nu tr sa il omoare chiar daca s-a folosit de bella …ar fi putut sa il asculte mai intai…si el nu a avut nici o vina ca a ajuns sa se indragosteasca de bella..si el a ajutat-o pe Bella ca sa zic asa…(a ajutat-o pe ea fara sa isi dea el seama) sa treaca peste unele faze cand Edward era cu Tanya…Si Edward putea sa il…trimita inapoi la el acasa si sa nu il mai lase sa vina sau chestii din astea…dar nu sa il omoare….oricum stiti ce face NEBUNIA din om..sau din vampir :):):):) 😀 ..Nu spun ca tin cu Antonio:-O in nici un caz dar e cam ciudat ca l-au pedepsit chiar asa de rau:)) acum…partea ciudata e urmatoarea…Bella oare il va respinge pe Edward:-O Wow s-au cam inversat rolurile…Vai sper sa se clarifice lucrurile….ar fi un mare cosmar sa nu mai ramana impreuna…dar nu cred ca se va intampla asta…de fapt ce stim noi? ….Chiar daca are inima facuta…in bucati…sau…uzata ca sa zic asa….ar tr sa il asculte…chiar daca nu vrea…ar tr totusi…Sincera sa fiu..nu prea mai inteleg nimica:)) dar sper sa se clarifice lucrurile in urmatoarele capitole..cu toat eca mai sunt asa de putine:(….of..of… O uite si iar am ascri sun roman si tptusi nu am spus tot ce vroiam sa zic dar ma apresc acum

    • oo scz cad ca s-a tr comentariul de doua pri…scz scz scz scz scz:(

    • bine dau si eu un comm paici…mie mi se pare ca ed a facut-o sa sufere pe bella pt ca aceasta il iubea…il iubea mai presus decat viata ta…nu poti sa suferi dupa o persoana pe care nu o iubesti pe cand bella…il iubea cu tota fiinta ei pe ed ….si in legatura cu antonio …mie mi se pare ca a facut bine…..ca l-au omorat asta e parerea mea personala…:D….si in plus el este un om ce stie de existenta vampirilor este un pericol pt ei…simia bine sa il omoare acum cand au ocazia decat atunci cand el poate se ducea la niste vampiri si ii ruga sa il transforme si sa vina si el sa se razbune….mrg ..totusi…si eu sper ca bella nu il va respinge pe edward…..sper ca vor fii impreuna..si sper ca totul va fii bine….il urasc pe ed pt cea ce a facut…dar ai vazut ce a zis si tania …asa cum credeam si eu….el a „folosito” pe tnaia incercand sa isi faca sferinta mai acceptabila…asa cum a facut si bella cu jacob…..daca esa ne luam dupa cartea originala…adik ma refer la new moon…acolo el nu a folosit nici un mijloc nu a apelat la satisfacere sa chestii de genu ca sa isi faca existenta ami usoara sa incerce sa o uite chiar daca acest lucru era imposibil…pe cand bella asa a facut a apelat la jacob..la sarutat ca sa nu ami vb de cea ce sa intamplat in Eclipsa…..cand bella sa sarutat cu jacob….cand de fapt la rugat sa o sarute….va dati seama cum sa simtit ed …va dati seama ce durere ia provocat bella prin lucrul pe care l-a facut…acum e cam la fel numai ca sau inversat rolurile…..acum practic o iau ca pe o razbunare din parte lui ed…..pt cea ce sa intamplat de fapt in new moon….poate asa a dorit sa faca scriitoarea….sa ,nu stiu sa aduca si acest aspect in discutie faptul ca ed nu ia calcat niciodata stramb bellei pe cand ea da….fara pic de bun simt…reactionand impulsiv si bazanduse pe instincte…..as dori sa imi scuzati greselile de ortografie dar nu satu aucm sa scriu corect….ca in dictionar…mrg …si in plus tastatura ma uraste:))….

      • of doamne, tastatura asta ;))

        ….Cum am mai spus daca stau sa dezbat acum problema nutermin pana maine dimineatza…am spus in mare ce am avut de spus in comentariul in care i-am raspuns Anei 🙂

  20. DeDe a, citit raspunsul care i l-ai dat Anei. Ai multa dreptate in privinta lui Antonio si a lui Edward cu cine a facu-o pe Bella sa sufere mai mult. Edward e pe locul 1 daca stau sa fac un clasament intre ei…dar pe de alt aparte el a vrut doar sa o protejeze pe bella ..cu toate ca o ranea extrem de mult si cred ca ar fi trebut sa se opreasca. Si acum despre Antonio…e…un pic ciudat…pt ca…totusi zic eu ca nu tr sa il omoare chiar daca s-a folosit de bella …ar fi putut sa il asculte mai intai…si el nu a avut nici o vina ca a ajuns sa se indragosteasca de bella..si el a ajutat-o pe Bella ca sa zic asa…(a ajutat-o pe ea fara sa isi dea el seama) sa treaca peste unele faze cand Edward era cu Tanya…Si Edward putea sa il…trimita inapoi la el acasa si sa nu il mai lase sa vina sau chestii din astea…dar nu sa il omoare….oricum stiti ce face NEBUNIA din om..sau din vampir :):):):) 😀 ..Nu spun ca tin cu Antonio:-O in nici un caz dar e cam ciudat ca l-au pedepsit chiar asa de rau:)) acum…partea ciudata e urmatoarea…Bella oare il va respinge pe Edward:-O Wow s-au cam inversat rolurile…Vai sper sa se clarifice lucrurile….ar fi un mare cosmar sa nu mai ramana impreuna…dar nu cred ca se va intampla asta…de fapt ce stim noi? ….Chiar daca are inima facuta…in bucati…sau…uzata ca sa zic asa….ar tr sa il asculte…chiar daca nu vrea…ar tr totusi…Sincera sa fiu..nu prea mai inteleg nimica:)) dar sper sa se clarifice lucrurile in urmatoarele capitole..cu toat eca mai sunt asa de putine:(….of..of… O uite si iar am ascri sun roman si tptusi nu am spus tot ce vroiam sa zic dar ma apresc acum:)) Felicitari din nou

    • Mersi :*

      Sincer as putea sa dezbat „problema” in legatura cu Antonio si Edward si despre ceea ce a facut Bella pana acum si ce va face in mii de pagini, pana maine dimineatza si tot nu as termina … in mare am spus ceea ce am vrut in comentariul in care ii rasp Anei

  21. alexandra Says:

    traduci foarte bine…si cap asta e super fain:)….astept cap urmator:p

  22. alicebeautifulvampire Says:

    wow ador capitolul asta…chiar am plans la el…sa stiti…dar Bella ar trebui sa-l lase pe Edward sa-i explice..poate asa vor putea fi din nou impreuna…chiar vreau asta….dar scriitoare stie ce face

    pe cand urmatorul capit?…succes!!!:*

  23. superb…e…extraordinar..:(..iara am plans:(…doamne ce frumpos e…e….superb…Si sper ca Bella….sa…il ierte…cu toate ca e foarte foarte greu…o inteleg:( Deci astept urmatorul capitol cu sufletul la gura:-O ..e superb:X felicitari

  24. alys [;x] Says:

    superb;X

  25. foarte frumosss!!!
    dar si foarte trist:(
    urask 2 lipitorii si un umanX(
    deciii kand e urmatorul capitol??

    • Deja sunt morti…nu mai ai pentru ce sa ii urasti…sincer mie intr-un fel imi pare rau de Antonio, el a iubit-o si da a mintit-o la inceput pe Bella, dar incet, incet s-a indragostit de ea
      („-O ultima rugaminte? – A spus Em razand cu viclenie.
      -Spune-i Bellei ca o iubesc! – A soptit.”
      „Am inceput sa vad in mintile fratilor mei scena, toata scena din perspective diferite, dar toate au convenit asupra unui lucru, sinceritatea din ochii lui Antonio cand a spus ultimele cuvinte, inclusiv Emmett care inca il uraste desi este mort.”
      ….da stiu, ea facut si rau, din cauza lui era sa moara, dar Edward nu a facut acelasi lucru, a mintit-o, a facut-o sa sufere si dupa mine chiar si el a „impins-o” pe Bella spre moarte? Daca am pune in balanta toate momentele bune si cele rele dintre Antonio si Bella, Edward si Bella ce ar iesi?:D, cine a facut-o sa sufere mai mult?…

      Urmatorul capitol cred ca luni 🙂

  26. Iar pentru acest capitol ( in special sfarsitul capitolului)dar si urmatorul va recomand:
    Un segundo intento – Reinaldo Alvarez.

    Capitolul 21 imi place, este exact cum ma asteptam, cei 3 au primit exact ceea ce meritau …

  27. superb :X:X …. felicitari :*:):X

  28. DD esti geniala , deci e super capitolul , mai lasat cu sufletul la gura , bine ca i-a omorat , chiar ca razbunarea e dulce , dar eram sigura , ca Bella il va respinge…
    Abia astept sa postezi urmatorul capitol , te descurci super cu traducerea… Sunt super nerabdatoare… 🙂 pup

    • Ma bucur ca iti place capitolul ;)…Dupa parerea mea e normal sa il respinga i-a cauzat foarte multa durere, inconstient sau constient dar a facut-o sa sufere mult, il iubeste foarte mult pe Edward, asta stim toate, ea vroia sa se faca bine pentru el, pentru a nu se simti vinovat etc…Acum cand Edward ii ofera totul, vrea sa ii ofere totul, il respinge…eu nu o judec probabil asa face la fel 🙂

      Multumesc pentru aprecieri :*:*:*

  29. superb capitolul:):):X:X:X:X:X:X:X:X::X:X:Xabia astept cap 22:D succes la tradus:**:*:*:*:*

  30. vampiryka Says:

    Vaiii No Coment!!!!
    Deci acum Bella incepe sa ma enerveze :)) cum adica il respinge pe Ed??ma rog :))
    vreau urm cap :*
    pwp:*

  31. Foarte frumos. Felicitari!

    [mi’am adus aminte de un sentiment de mult pierdut… dar iti multumesc k ai postat in seara asta. am ramas treaza doar pt al putea citii. ]

  32. waw …a meritat asteptarea:X:X cebine ca traieste Bella…akum sa se mai imapce ku Ed si gata:X:X

  33. super…abia astept continuarea

    faci o treaba excelenta

    :*:*:*

  34. woooww… acest capitol ma lasat fara cuvinte..
    L-am citit printre palme si tras de par.. dar nu m-am lasat pana nu l-am terminat:D:D:D
    Beton.. sau ciment:>:))
    Super si traducerea:*
    te pup si astept urmatorul capitol:*:*

  35. nerabdatoare ca intodeauna cand 22:)) in orice caz felicitari amia oara pt traducerea facuta

Lasă un comentariu