Epilog – prima parte


BELLAPOV

Dupa un an…

-Bella, opreste-te! – A suspinat in timp ce cu o viteza inumana s-a pus in fata mea pentru a ma impiedica sa mai merg. – Trebuie sa iti explic tot…te rog!

-Lasa-ma! – Am murmurat incordata in timp ce mainile mele se strangeau in pumni.

-Bella trebuie sa vorbim! – M-a rugat, durerea din vocea lui a fost si mai tactibila dar asta nu ma mai interesa. El nu ma mai intereseaza.

-Nu vom vorbi despre nimic Edward! Nu poti sa intelegi ca nu te mai vreau in viata mea? Ca m-ai ranit suficient? Ca desi mi-ai luat inima mi-ai smuls umanitatea? Lasa-ma! Te rog pentru ultima data, lasa-ma singura!

In momentul in care mi-am amintit asta am inchis ochii. Inima mea moarta a inceput sa ma doara in clipa in care mi-am amintit de acele cuvinte, acea conversatie pe care nu am terminat-o acum un an.

Cand am suspinat o rafala de vant mi-a lovit chipul. Vroiam sa plang, sa simt lacrimile cum se preling pe obraji…Dumnezeule…cat imi doresc sa fiu din nou umana.

Gustul dulce al sangelui de animal mi-a strabatut gatul, corpul meu s-a pus in pozitie de atac in timp ce gura incepea sa savureze otrava care mi-a strabatut cerul gurii.

Creierul meu s-a obisnuit cu asta, chiar de acum un an m-am obisnuit cu acelasi gust, in tot acest timp viata mea s-a schimbat atat de radical incat daca nu as fi trait nu as fi crezut niciodata.

Ati auzit vreodata expresia: “Timpul trece zburand”? Ei bine, chiar asa este viata mea, timpul, secundele, minutele si orele au trecut cu o viteza nedefinita, tot ce se afla in jurul meu s-a schimbat instantaneu fara a ma putea obisnui. Viata mea asa cum am cunoscut-o eu s-a schimbat complet din acea zi de la aeroport. Mintea mintea isi aminteste fiecare secunda din acea zi, absolut tot ce s-a intamplat.Chipurile lor, respiratia lui, sentimentele profunde care presimt ca inca exista.

Acea zi bizara in care s-a intamplat totul m-am vazut prabusita intr-o spirala fara o cadere concreta, vedeam doar ca de fiecare data ma adanceam din ce in ce mai mult in ceea ce acum o pot numi “viata”. Poate ca atitudinea mea a fost un pic mai matura, cum ar spune Caius….dar in intoriorul meu totul a ramas la fel, durerea este atat de palpabila incat mi se pare straniu ca nu au observat. Inima mea moarta inca spera ca va putea sa pulseze doar daca voi spune neincetat numele lui. In fiecare noapte mi-am amintit de el, de respiratia lui lovindu-mi chipul si aroma sa specifica.

Iar acum, cu trecerea timpului corpul si mintea mea isi doresc din ce in ce mai mult sa il vada, uneori imaginatia mea imortala se joaca atat de sadic cu mine, il vad in toate locurile, dupa copaci, intr-o camera a castelului in care stau pentru un moment, in corpul unor colegi de ai mei, in orice trecator uman care se plimba liber prin Volterra. Mintea mea isi doreste atat de mult sa il vada.

Cand am ajuns in Volterra Jane si Alec m-au dus direct la Aro, Marcus si Caius. Eu le-am explicat de ce am fugit, Carlisle i-a sunat pentru a le spune ca voi ajunge. Ei mi-au urat bun venit, iar tema ”fugirii” mele din Forks s-a incheiat in acea zi. Nimeni niciodata nu a mai atins acest subiect, dar asta nu inseamna ca nu s-au gandit la el.

Relatiile mele cu oamenii sunt foarte bune, nu m-am indoit in niciun moment de autocontrolul meu acum ca am petrecut mai mult de zece ore intr-un avion plini de oameni vii si mirosurile incontestabile imi loveau nasul, dar era atat de mare goliciunea pe care o simteam incat nu mi-am dat seama de nimic, gatul ma ardea….dar durerea din inima mea este si mai mare. Relatiile mele cu toti cei din garda intotdeauna si chiar pana acum sunt foarte inchise si nu pentru ca nu vreau sa vorbesc cu ei, ci pentru ca pur si simplu cuvintele, gandurile coerente, atitudinea mea, sentimentele…totul…pur si simplu totul s-a sters in acea zi in care am deschis ochii in fata acestei noi lumi.

Nu ma plang de viata nemuritoare, este pur si simplu ceva de care eu stiam deja. Miscarile mele sunt si mai rapide, mintea mea lucreaza pana la o suta si a descoperit ca are un dar, un talent…este un scut.

Aro m-a roaga sa ma alatur garzilor, dar eu refuz mereu. De cateva ori am auzit pe cel al carui nume imi arde gatul doar daca il repet spunand ca garda Volturilor este de alt nivel, este ca si cum te-ai baga in ligile mari a ceea ce privestea viata vampirica, eu am verificat.

Pe tot parcursul acestui an am vazut o “parada” nesfarsita de chipuri umane pe coridoarele castelului, la inceput mintea mea nu putea sa suporte si pentru binele tuturor Heidi ma anunta de fiecare data cand ii aduc pe umani pentru a putea iesi sa ma plimb prin jur, exact asa cum fac in acest moment.

Niciodata nu am avut dorinta pe care o au ei pentru sangele uman, da miroase delicios de bine, dar eu incerc prin toate mijloacele pe care le am pentru a nu fi un monstru. In sfarsit am inteles cum se simte familia Cullen.

De asemenea pe tot parcursul acestui an Alec si Demetri m-au invatat cum sa ma apar printr-o incercare bruta de a ma scoate din starea mea depresie, am invatat suficient incat niciun vampir sau niciun uman sa se apropie de mine, dar atitudinea mea inca este aici. Gesturile mele ajusteaza intr-adevar ceea ce este un vampir…un mort in viata.

Cuvintele lui inca erau omniprezente in mintea mea, masochismul meu ma facea sa le repet neincetat in fiecare minut al zilei. Amandoi am facut mult prea multe greseli, ambii am distrut complet ceea ce am construit.

Ceva din interiorul meu imi cere sa ii vad, pe el si pe intreaga sa familie. De un an nu am vazut acele chipuri frumoase, pe Charlie, pe Jake….de un an viata mea s-a distrus complet, s-a terminat.

Mintea mea a cutreierat cateva locuri….mii de intrebari se formau, dar niciuna nu obtinea raspunsul, chiar eu am blocat orice lucru care ar face ca durerea sa fie si mai puternica decat este. Cum am mai spus cand eram umana….m-am distrus obisnuindu-ma.

Pentru cateva persoane aceasta atitudine a mea este in totalitate masochista, chiar membrii din garda zic…desi nu o spun cu o voce tare, vad in ochii lor cand ma privesc. Circulam inconstient noaptea pe coridoarele castelului, mergeam de aici incolo, ma plimbam pe sub ferestre pentru a lasa lumina lunii sa intre inauntru.

Pana intr-un moment nu am inteles foarte bine de ce m-au transformat, nu am inteles cum adica Victoria, Tanya si Antonio au murit si nici cum m-au salvat….nu am inteles nimic de aproape un an si sase luni. Viata mea de cand m-a parasit a fost un dezastru complet. Singurul lucru pe care l-am inteles in totalitate este ca eu m-am schimbat, ca lumea mea asa cum o cunosteam eu nu mai exista, chiar eu am renuntat sa mai exist.

Isabela Swan este moarta, eu sunt doar fantoma a ceea ce am fost candva.

-Nu !– Am murmurat – Nu ma atinge!

Chipul lui s-a crispat de durere…”Esti o tampita Bella, ranesti un inger, IDIOATO!!!” imi reprosa coerenta mea in timp ce ma lovea mental.

-Bella, trebuie sa iti explic… – A inceput sa spuna, dar eu l-am oprit.

-Nu trebuie sa imi explici nimic! – Am spus uitandu-ma in ochii sai in timp ce durerea din corpul meu se extindea.

-Te rog!…Doar lasa-ma sa iti explic! – A suspinat suav cazand in genunchi langa patul meu.

-Nu…- Am soptit, din nou, simteam durerea din inima mea inexistenta.

Este posibil ca o inima distrusa sa se uneasca din nou si chiar daca ar fi asa, e posibil sa doara?

Mainile mele au cuprins cu mai multa putere gatul leului situat pe muntele din fata mea cand mi-am amintit ca sunt la vanatoare de o buna perioada de timp si ca dupa calculele mele trebuie sa ma intorc la castel. Aro are o intrunire cu noi pentru a ne spune ceva important. Cum am mai spus eu nu fac parte din garda, dar cand Renata sau oricare alt vampir lua o vacanta eu il inlocuiam. Nu este atat de distractiv pe cat pare.

Mi-am lins buzele intr-o incercare de a sterge sangele care s-a strecurat afara din gura mea. Mi-am perfectionat metoda de vanatoare pana la punctul de a avea hainele albe si tocuri si fara sa vars vreo picatura de sanga. Asta se intampla cand ai o eternitate in fata ta si nu ai nimic de facut noaptea.

Cu una din mainile mele am aruncat corpul animalului mort, desi stiam ca era instincul meu inca nu m-am obisnuit in totalitate. De fiecare data cand omor un animal care m-a privit in ochi cu cateva secunde inainte de a muri ma simt ca un monstru.

Mi-am aranjat imbracamintea. Heidi mereu ma supara spunandu-mi ca ar trebui sa scot la iveala atributele mele…este ca Alice. Desi ceea ce ma intereseaza cel mai putin in viata mea sunt hainele, din partea mea as putea purta o pereche de blugi si un tricou…totul mi-e indiferent in acest moment.

Am inceput sa alerg prin padure, fugeam cat de repede puteam deoarece aveam o reuniune la castel. In realitate nu stiu de ce Aro, Marcus si Caius vor ca eu sa fiu prezenta, eu nu fac nicio diferenta daca sunt sau nu, toate garzile sunt acolo, iar eu sunt ultima persoana pe care o intereseaza sa auda cum, cand si unde vor omori un clan care le e dusman lor pentru ca pentru asta ne intrunea de obicei.

Pete verzi traceau pe langa mine, luna imi lumineaza pielea lasand cateva straluciri, care provin de la ea, sa iasa…aerul este rece si umed…aproape ca si cum este in Forks

Forks…

Acest cuvant cutreiera liber prin mintea mea. Imi doresc atat de mult sa ma intorc in acel loc, sa ii vad pe toti si sa ii imbratisez pe fiecare, sa ii salut pe Charlie si pe Jack…sa fiu, din nou, Bella de dinainte…aceeasi Bella care am fost inainte de a ma parasi acel inger cu ochii sai aurii…Visele se pot implini ?…asta sper…sa ma intorc in timp si sa evit sa se intample toate aceste lucruri.

Pe parcursul acestui sens viata mea a fost….goala. Nimic din jurul meu nu are un sens anume, aproape ca ma simteam in unele episoade de la televizor in care adolescentii sunt intr-o etapa de eufemism si insensibilitate.

Imi aminteam mii de lucruri fara a-mi dori asta. O clasa de biologie si o privire sinucigasa, o pajiste si un sarut, o absolvire si o promisiune…de aici totul devine foarte confuz. Intr-o zi Rose mi-a spus ca daca un vampir se gandeste prea mult la amintirile lui umana nu le va uita….ale mele nu s-a sters, binenteles ca amintirile…pur si simplu doare cand cineva ajunge in mintea ta.

Picioarele mele se miscau din ce in ce mai rapede, nasul mea a simtit un miros a celor ca mine pe drumul pe care eu alergam. Chiar ca toata aceasta presupusa “intrunire” cu superiorii mei ma oboseste.

Am simtit pe cineva alergand langa mine si un miros deloc cunoscunt mi-a inundat nasul, m-am oprit instantaneu, eram pregatita sa atac. Urasc sa ma intalnesc cu vampiri nomazi pentru ca ei sunt cei mai agresivi. Impreuna cu Alec am avut cateva infruntari cu cativa dintre ei pentru ca au incercat sa ajunga la castel. Sunt atat de imaturi pentru ca se gandesc ca vor scapa vii din infruntare.

Un marait a iesit din gura mea in clipa in care am simtit acea prezenta si mai aproape de mine.

-Cine esti? – Am marait in timp ce colturile buzelor mele s-au curbat in sus lasand sa mi se vada coltii.

-Bella? – A soptit o voce masculina.

-Cine esti? – Am marait, din nou.

-Bella, tu esti? – Am observat in vocea lui uimirea.

-Cine dracu esti ? – Am intrebat disperata, nu imi plac aceste jocuri.

-Sunt eu……Carlisle- A raspuns acea voce facand instantaneu o goliciune in mintea mea.

Carlisle… Carlisle… Carlisle?….

Corpul meu s-a tensionat, dar a renuntat la pozitia de atac. Carlisle?…nu poate fi adevarat, mintea imi joaca feste din nou. Ei niciodata nu ar fi aici, nici Rose, nici Esme, nici Alice, nici Jasper, nici Emmett…nici el…nu el nu poate fi aici. Toatea aceste lucruri fac parte dintr-un vis nenorocit, toate sunt un alt joc al imaginatiei mele.

-Bella…tu esti? – A intrebat din nou acea voce in timp ce chipul lui aparea in fata mea. Este…este Carlisle.

-Carlisle ? – Am soptit in mijlocul unui suspin sec. Ochii incepeau sa ma irite. Poate ca totul este doar un vis…el chiar este aici.

-Bella…fiico!- A murmurat inainte de a scurta distantanta si de a ma imbratisa. Bratele mele stateau inerte pe langa mine in timp ce tot ce ma inconjura a inceput sa se invarta. Nu mi se poate intampla asta…el….nu, ei nu pot fi aici, nu-i asa? Cu siguranta totul este fructul imaginatiei mele si in momentul in care Carlisle ma va imbratisa va disparea.-Bella, nu stii cat de dor ne-a fost de tine. – Mi-a soptit in ureche in timp ce mainile sale imi atingeau spatele.

Nu am raspuns.

Nu imi gaseam vocea, asta doar face parte dintr-un vis. Este fructul imaginatiei mele…este…este…este …pur si simplu ireal.

Mainile mele i-au atins usor spatele in timp ce chipul meu se afla pe umarul sau si inspiram aroma sa delicioasa. Doamne…ce dor mi-a fost de el…este mult mai frumos decat imi aduc eu aminte.

Ochii au inceput sa ma irite in timp ce genunchii imi tremurau, ceva foarte putin normal pentru cei din specia mea, suspine seci ieseau din gura mea in timp ce il imbratisam pe Carlisle si mai puternic.

El este real…

Mi s-a parut ca pentru cateva secunde a disparut totul din jurul meu, singurul lucru de care eram vag constienta era ca il imbratisam pe Carlisle….Asta este real? El nu va disparea ca toate acele imaginatii pe care le am uneori?

Mii de intrebari care rasunau in capul meu asteptau raspunsurile. Emotia care imi strabatea corpul fara viata era de necomparat. Carlisle este aici….el chiar este aici.

Mintea mea a vrut sa faca asociere…sperantele s-au renascut,in inima mea moarta, dar eu le-am sufocat imediat. M-am schimbat prea mult in ultimul an. Nu gandeam la fel, atitudinile mele au disparut…lasand doar fantoma a ceea ce am fost candva.

Eu il iubesc…da…dar mai putem fi impreuna?

Carlisle s-a separat incet de mine atingandu-mi umerii. S-a uitat incontinuu la ochii mei, ma admira…Aproape ca pot sa spun ca in ochii sai se vedea mandria…doar ca nu am avut timp sa motivez, el si-a dezviat privirea uitandu-se peste umarul meu.

-Esti…. aici…- Am soptit inca foarte surprinsa…totul pare o fantezie.

-Bella, niciodata nu am crezut ca te voi intalni pe aici. Cum te-ai simtit fiica mea? Ce ai mai facut? – A intrebat emotionat.

-Ce faci aici, Carlisle? – Am murmurat cu respiratia intretaiata uitandu-ma spre pantofii mei.

S-a lasat linistea pentru cateva secunde. Nu am vrut sa imi ridic privirea pentru a-l vedea pe omul din fata mea…pur si simplu nu pot.

-Am venit pentru ca m-a chemat Aro…va fi o intrunire a clanurilor pentru ca trebuie sa vorbim despre ceva…- A spus in timp ce vorbea din ce in ce mai incet.

-Oh…- Am raspuns in timp ce ma jucam cu mainile mele.

-Sunt…atat de fericit ca te vad! – A spus emotionat.

-Si eu…- Am raspuns in soapta in timp ce ma uitam la chipul sau.

-Haide…trebuie sa mergem la castel. – A zambit intinzandu-mi mana, eu i-am luat-o cu timiditate.

-Ce ai mai facut in ultimul an? – A intrebat bucuros in timp ce mergeam spre intrarea din Volterra.

Eu am dat din umeri, inca nu pot sa cred ca Carlisle e aici…simteam cum in interiorul meu explodam de emotie, doar ca acum sunt foarte surprinsa pentru a demonstra.

-Vad ca esti la fel de timida. – A spus suav in timp ce mi-a strans usor mana.

-Doar ca sunt impresionata ca tu esti aici...- Este adevarat, mintea mea inca crede caci daca ma voi intoarce un pic va disparea.

Din nou s-a lasat linistea, ma uitam la pantofii mei si un fior inutil mi-a strabatut spatele.

Carlisle se afla aici…el chiar se afla aici.

Ceva a facut click in capul meu…

El vine cu tine? – Am intrebat gafaind si uitandu-ma in ochii lui

El a aprobat.

-Este o intrunire a clanurilor, trebuie sa fim toti aici, doar ca el va ajunge maine dimineata. Eu am venit inainte pentru ca Aro vrea sa vorbeasca cu sefii clanurilor inainte de a vorbi cu clanurile complete. – Privirea lui a devenit trista cand a vazut expresia chipului meu.

-De ce nu mi-a spus nimeni? – Am murmurat pentru mine in timp ce un marait se forma in pieptul meu.

-Ei au fost de acord sa iti spun cand vor ajunge. – A raspuns.

M-am oprit…asta nu mi se poate intampla mie, nu sunt inca pregatita sa ma infrunt cu acei ochi aurii…inca sunt ranita, inca nu am iertat tot.

M-am tras din mana lui Carlisle si m-am asezat in mijlocul campului, mi-am inconjurat picioarele cu mainile si mi-am ascuns chipul intre ele.

“Asta nu se intampla…. Asta nu se intampla” imi repetam in gand incercand ca aceste cuvinte sa faca o schimbare, dar din nefericire nu au facut nimic.

-Bella… – A soptit Carlisle punandu-se in fata mea si luandu-mi chipul in mainile sale. – Linisteste-te! Nu trebuie sa il vezi daca nu vrei, asta se va intampla cand tu vei fi pregatita. Eu nu te voi obliga de aceea am venit inainte, pentru a vorbi cu tine.

Capul mi se invartea si tot ce ma inconjura devenea neclar, de parca as fi umana din nou. Corpul meu resimte cel mai mult acel nod din stomac si acele suspine sufocate. De ce chiar acum? De ce?

-Sh…totul va fi bine! – A spus persoana care stralucea aproape ca un soare in fata mea.

Am suspinat.

In acest moment…mai mult ca niciodata mi-am dorit sa pot sa dorm, ca toate acestea sa fie un vis si sa ma trezesc in patul meu din Forks…imi doresc atat de mult ca viata mea sa fie cea care a fost candva.

Si mai multe suspine seci au ramas in gatul meu, m-am uitat la cerul instelat. De ce nu pot sa fiu una dintre ele? Acolo sus totul este atat de usor.

-Bella…sa mergem! Vom intarzia! – A spus Carlisle ajutandu-ma sa ma ridic in picioare.

-Imi pare rau! – Am soptit in timp ce mainile mele imi tremurau involuntar.

Am mers fara a spune ceva, asa e cel mai bine. Mintea mea este un adevarat talmes-balmes in aceste momente. Mii de amintiri imi veneau in minte…una dupa alta lasandu-ma fara respiratie.

-Hmm…Frumos buchet, desi eu as fi ales lilieci.
M-a speriat si am ramas impietrita cu fata la geam.
-Bella, trebuie sa vorbesc cu tine

*******

Bella- a murmurat nervos- Niciodata, ma auzi, niciodata in viata ta sa nu imi mai faci asta.

-Despre ce vorbesti?

S-a apropiat un pic de mine

-Sa nu mai dispari in acel mod.- Ochii lui parca ardeau.

Nu am spus nimic, nu stiam ce sa ii raspund, eram constienta doar de gatul meu care ma ardea si de fiorul care imi strabatea intregul corp.

-De ce ai plecat?- A intrebat privindu-ma in ochi

Am dat din cap in semn de negare.

-Spune-mi!- a spus cu seriozitate.

Am dat din cap in semn de negare, din nou.

-Acum! – A soptit atat de aproape de mine incat respiratia sa dulce mi-a “lovit” chipul

Am clipit de cateva ori, am incremenit din cauza distantei la care ne aflam unul fata de celalalt, daca m-as fi apropiat inca cativa centimentrii l-as fi putut saruta. Sigur, acest lucru nu se va intampla nici acum si nici in viitorul apropiat, nu se va intampla niciodata…desi mi-as da viata pentru a-l saruta.

L-am privit in ochi, m-am uitat la el cat de cinic am putut. Trebuie sa ii spun, trebuie sa scap de acest gand si trebuie sa vad cum va reactiona. Noi doi inca era mult prea aproape , periculos de aproape. Acesta era momentul.

-Felicitari pentru nunta! – Am spus pe cel mai normal ton posibil si am zambit, dar acea fericire nu mi se vedea in ochi.

************

Cand am simtit pe cineva aproape de mine m-am tensionat instantaneu.

-Cine este acolo?- Am spus agitata.

Dar nu mi-a raspuns nimeni, eu incepeam sa innebunesc, sa disper, mii de imagini mi-au venit in minte, putea fi oricine, inclusiv Victoria, am tremurat cand m-am gandit la numele ei.

Am simtit pe cineva in fata mea, iar deodata doua maini ma tineau la perete, nu stiam cine este, doar auzeam respiratia lui

Eram pe punctul de a striga cand niste buze m-au facut sa tac.

Am incremenit, apoi m-am lasat purtata de val, era un sarut diferit, aceste buze le cunosc. Limbile noastre se atingeau salbatic in timp ce eu imi plimbam mainile prin parul lui, el ma tinea de talie cu o mana, ma tragea spre el, iar cu cealalta se sprijinea de perete. Aceasta a fost cea mai buna senzatie din viata mea, este cel mai bun sarut pe care l-am avut vreodata, limba lui imi desena conturul buzei inferioare in timp ce a mea facea acelasi lucru. Mainile lui imi atingea spatele si un oftat a iesit incet din gura lui, acest lucru m-a facut sa ma apropii si mai tare de el si sa profundam si mai mult sarutul nostru care aproape ca ne-a lasat fara respiratie.

M-am pierdut din nou in acest sarut, stiam ca este aproape de final de aceea am profitat de el cum am putut, m-am apropiat si mai mult de el, il simteam venind, i-am muscat usor buza inferioasa si s-a separat de mine, puteam sa aud respiratia lui neregulata, un zambet a aparut pe chipul meu…

Mi-a dat drumul si a suspinat aproape de urechea mea

-Acesta este un sarut adevarat. – A spus cu vocea lui catifelata inainte de a pleca.

Am incremenit, dupa cateva secunde luminile s-au aprins din nou, eu ma sprijieam de perete, hiperventilam, inima vroia sa imi iasa din piept, m-am lasat sa cad pe podea si mi-am pus capul intre genunchi.

-Edward.- Am soptit

Instinctiv mi-am dus o mana la buze amintindu-mi de acel sarut. Imi amintesc foarte bine senzatia gurii lui peste a mea si aderenta sa pe talia mea. Acea respiratie care ma face sa ma cutremur de fiecare data cand o simt. Doamne…ce dor imi este de el!

Vom putea fi impreuna intr-o zi? Intr-adevar amandoi am distrus asta, el pentru ca a inceput-o si pentru ca a lasat-o sa mearga atat de departe.

Carlisle ma priveste tacut, se uita neincetat la chipul meu. Mi se pare ca el se asteapta la orice tip de atac, dar nu…asta nu se va intampla niciodata. M-am schimbat, am devenit mai puternica, sunt o Bella foarte schimbata.

Am mers spre castel fara sa vorbim, stie ca inca nu imi place 100% ideea ca el va fi maine aici. Nu stiu ce sa fac, nu stiu daca vreau sa il vad sau daca mai am nevoie de putin timp. Intr-adevar sunt pierduta.

Voi fi la fel de puternica cand il voi vedea? Voi putea vorbi cu el? Ba mai mult…uitand de tot voi fi suficient de curajoasa si voi ramane aici pentru a-l vedea? Mii de intrebari imi puneam incercand sa le aflu raspunsurile. De ceva sunt foarte sigura: Edward va fi aici maine.

Edward…numele sau imi umple stomacul de fluturasi. Mintea mea a inceput sa isi imagineze fiecare trasatura de-a lui. Ochii lui aurii si parul lui de culoarea bronzului…muschii lui, pielea lui…acele trasaturi atat de perfecte.

Inima ma doare din nou.

-Bella! – Vocea suava a lui Carlisle m-a facut sa ma intorc la realitate.

Da? – Am soptit. Imi este frica sa rup linistea comoda care s-a format intre noi.

-Stiu ca esti suficient de matura pentru a decide. Stii bine ca niciodata nu m-am bagat in problemele copiilor mei si ca il sprijin pe fiecare pentru a aranja ceea ce a facut. Dar, pentru prima data, te rog nu doar ca amic, ci si ca tatal lui Edward, da-i o sansa pentru a-ti explica totul, pentru a te vedea. Stiu ca asta a fost mult prea dur pentru tine, nu pot nici macar sa imi imaginez a mia partea din durerea pe care ai simtit-o, dar eu nu pot sa vad doi membrii din familia mea, pentru ca si tu faci parte dintre noi, suferind in acest fel. Ma omoara faptul ca il vad pe Edward cum se consuma in fiecare zi. Tu…cumva nu te-ai vazut intr-o oglinda? Trebuie sa vorbiti, aveti nevoie de asta….te rog! – In ochii lui am vazut rugamintea si expresia fetei sale este trista.

Am incercat sa ma gandesc si sa inteleg fiecare cuvant pe care mi l-a spus…Daca m-am vazut intr-o oglinda? Atat de mult se observa moartea mea? Atat de mult rau mi-am facut?

-Carlisle, eu…. – Am murmurat

-Dragul meu prieten!!! – A strigat o voce de la intrarea castelului…era Aro.

-Vom termina discutia mai tarziu. Doar gandeste-te! – A soptit doar pentru mine si m-a strans usor de mana.

Eu am incuviintat.

-Pace, prietene…Ce ai facut in toti acesti ani? – A raspuns Carlisle zambind in timp ce ne apropriam de intrarea castelului.

-Nu ma plang. – A zambit batjocoresc uitandu-se la mine pentru o secunda. – Vad ca te-ai intalnit deja cu diamantul nostru brut. Oh, Carlisle! Am rugat-o de cand a venit sa ni se alature, sa fie una de-a noastra…doar ca ea nu doreste, in afara ca este “vegetariana”. Poate o vei convinge tu…

Eu am ridicat umerii, niciodata nu as accepta un astfel de lucru.

– Fiecare isi alege propriul sau drum, Aro, tu ar trebui sa stii mai bine decat oricine. – A raspuns Carlisle cu acelasi ton gentil.

Aro a dat din umeri.

Am intrat in castel. Aro si Carlisle au vorbit despre vampiri, dar mintea mea se afla mult prea departe de aici pentru a se interesa de ceva atat de banal ca aceasta conversatie.

Constiinta mea inca incerca sa inteleaga ca maine Edward va fi aici, in sfarsit il voi vedea dupa atata timp, ii voi auzi vocea, il voi….putea atinge din nou. Mainile imi tremurau.

-Bella, daca vrei te poti retrage. Intrunirea va avea loc doar intre fratii mei si sefii clanurilor. Iti multumesc ca l-ai adus pe Carlisle pana aici. – Aro m-a scos din meditatia mea cu zambetul sau.

-De acord. – Am spus distanta, inca ratacita pe jumatate in mintea mea.

-Ne vedem mai tarziu, Bella. – Si-a luat la revedere Carlisle imbratisandu-ma si sarutandu-ma suav pe frunte. – Mi-a facut placere sa te revad !

Eu doar am dat din cap in timp ce un zambet timid se forma pe chipul meu.

Am mers repede spre camera mea. Ea se afla in partea de est a castelului. Camera mea este, daca nu toate, cea mai mare parte din cristal pur. Aveam doar un perete care era din beton si podeaua, restul este sticla pura. Ferestre, tavan, toaleta…totul. Se presupune ca astea au apartinut sotiei lui Marcus, dar pentru ca ea a murit acum mult timp aceasta camera nu mai era folosita. Cand m-a vazut a fost dispus sa imi ofere aceasta camera, dupa el…eu ii amintesc destul de mult de ea.

La inceput am simtit ca nu voi avea destula intimitate sa spunem, dar cum totul este pe partea de est al castalului, adica gradinile, in general nu trece nimeni pe aici, iar care a fost nu i-a trecut prin cap sa vina in locul in care stau eu. Aro a dat acest ordin dupa ce au fost cateva incidente cu Felix. Nu era ceva caruia i-as da prea multa importanta.

Am intrat pe usile mari de stejar ale camerei mele si m-am asezat pe canapeaua alba de pe care ma pot uita pe fereastra. Inca era intuneric si in general imi place sa stau aici, nu ma deranjeaza nimeni si eram libera in totalitate pentru a medita fara a ma intrerupe cineva.

Mi-am pus picioarele pe canapea, le-am imbratisat cu mainile mele si mi-am sprijinit capul pe genunchi. Luna inca ma lumina, pielea mea se vede si mai alba decat este deja.

Mintea mea a calatorit prin toate amintirile care nu vroiam sa ma loveasca, cele pe care le-am evitat atat de mult timp.

Imi va fi dor de tine. – A soptit in urechea mea. – Tu reviendras à mon amour

-Ce inseamna asta ? – Am intrebat cu neincredere. Eu nu stiu franceza.

-Vei descoperi mai tarziu, Edward iti transmite asta. – A raspuns separandu-se incet de mine.

Cand am ajuns in Volterra am cercerat pentru a afla ce inseamna aceste cuvinte in franceza. Tu te vei intoarce la dragostea mea. Este posibil? El este sigur de asta? Ne vom reintalni in viitor? Inima a inceput sa ma doara in clipa in care m-am gandit la asta.

-Bella am o intrebare pentru tine…

-Hmmm…da, Alice, spune.

S-a gandit timp de un minut, apoi m-a intrebat cu o voce serioasa, dar curioasa:

-Nu te-ai gandit…sa…nu stiu…sa iti continui viata alaturi de altcineva ? Acel cineva sa nu fie Edward ?

M-am gandit mult la raspus, dupa doua minute i-am spus:

-Nu, Alice. Il iubesc pe Edward cu toata fiinta mea. Nu cred ca voi mai iubi pe cineva in acest fel, acum imi poti raspunde la o intrebare ?

-Hmm…binenteles, Bella!

-Cum a inceput totul, cu Tania?- Vocea mi-a tremurat la ultimul cuvant

-Oooo…Bella. Chiar vrei sa stii asta ?- m-a privit cu neincredere.

Mi-am miscat capul de sus in jos pentru ca nu eram in stare sa vorbesc fara sa plang.

-Ei bine…- a inceput cu un ton intristat- Cand am plecat de aici am mers spre Denali pentru a vizita familia de acolo, sa zicem ca Edward nu se simtea prea bine, mergea absent, ca si cum corpul lui ar fi fost acolo, dar mintea sa intr-o alta parte a lumii. Cand am ajuns, Tania era deja foarte interesata de Edward, de mult timp, a inceput sa se apropie de el, dintr-o data, peste noapte au devenit iubiti, toti am crezut ca acest lucru va tine doar cat timp vom sta acolo, dar…hmm…deja erau de mult timp impreuna.

************

Edward ma atingea, desigur, nu stii de cate ori in acele nopti pe care tu le petreceai plangand in patul tau pentru ca te-a parasit, nici nu iti imaginezi ce fericita ma facea, dar mereu murmura numele tau la final, uneori chiar ma confunda cu tine. Dar am uitat toate aceste lucruri cand eu am fost prima femeie din viata lui si tu curand vei fi stersa de pe mapa. Binenteles ca sora ta tampita Alice, care este ca o pixie, spunea ca nu este adevarat si ca Edward niciodata nu te-ar trada in acest mod. Dar lasa-ma sa iti spun, draga mea, ca ceea ce iti spun e adevarat, eu am fost prima femeie din viata sa , am fost prima pe care a atins-o cu adevarat si prima femeie pe care a facut-o a sa, de atunci totul a devenit atat de usor incat am inceput sa ma plictisesc. In primele zile era ca un adolescent plin de hormoni, vroia sa o faca toata ziua si toata noaptea, dar, cu timpul, a prins experienta si Dumnezeule, daca ai stii ce bine e acum!

************

Cand am ajuns acasa toti fratii mei au mers la vanatoare, Tanya a fost singura persoana care a ramas acasa, in camera noastra. Cand am ajuns acasa am facut un dezastru, vroiam sa ma omor in acea clipa daca ar fi fost necesar, dar nu am putut. Inafara de asta am facut cea mai mare greseala pe care nu am putut sa o fac niciodata, cu exceptia faptului ca te-am parasit in acea zi in padurea de langa casa lui Charlie. M-am…m-am culcat cu Tanya in acea zi.

Mi-am pus un pumn in gura pentru a nu suspina.

Cum as putea sa las toate aceste lucruri sa treaca? Cum e posibil sa se presupuna sa ierti o tradare atat de mare? Cum ai putea sa iubesti pe cineva care te-a ranit atat de mult?

Din cauza suspinelor sufocate corpul meu tremura in timp ce mainile mele au cuprins picioarele si mai mult. Cumva asta se va termina intr-o zi?

M-am ridicat de pe canapea si am mers spre closet. Vroiam sa fac dus, sa imi schimbi hainele, sa fac orice pentru a scapa de aceste amintiri.

Am luat o rochie alba, dintr-o tesatura subtire, aproape ca si cum e o manta, am mers spre baie inca cu suspinele blocate in gat. Trebuie sa ma distrag pentru ca cu cat ma gandesc mai mult cu atat mai tare ma doare.

Am intrat in baie, din fericire aceasta avea peretii din beton si nu din cristal. Am deschis dusul si am pus a[a la cea mai mare temperatura, desi nu ma va arde vreau sa simt putina caldura in corpul meu.

M-am dezbracat si am intrat in dus. Cand picaturile de apa mi-au atins corpul mi-au relaxat complet muschii, mirosul samponului si sapunului de baie mi-au distras mintea putin, desi nu suficient de mult pentru a uita acele amintiri.

-Bella. –Mi-a spus Rose cu o voce ferma– Uita-te la mine Bella! – A spus pe un ton pe care nu puteam sa il ignor, asadar mi-am ridicat privirea inlacrimata si am vazut-o ca e aproape de mine, mi-a atins fata cu mainile sale si s-a uitat la mine cu o expresie reclamanta– Tu esti puternica…Nu stiu cum ai putut sa suporti toate aceste lucruri! Esti suficient de inteligenta pentru a stii ce e corect, asadar asculta-ma cu multa atentie!- A inspirat profund, dar nu mi-a dat drumul si se uita la mine…- Uita-l pe Edward ! Lasa-l sa isi faca viata lui ! Voi doi nu mai sunteti impreuna si nu te mai gandi la ceva ce nu se va intampla! El si-a ales deja drumul, ma doare sa iti spun asta, dar el nu il va schimba…deci lasa-l sa plece. Uita-l!

Mi-am rezemat spatele de peretele de faianta si am cazut lent pe podea.

-Isabella – m-a rugat – Chiar il iubesti cum m-ai iubit pe mine?

Cuvintele lui m-au lovit ca o manusa de box. Durerea am auzit-o in vocea sa? Un fior mi-a strabatut corpul lasandu-ma fara alinare… “acesta este doar un truc, Bella!…Un truc pentru a te rani ! ” m-am convins mental inainte de a-l privi.

-De ce te intereseaza atat de mult? – Am spus pe acelasi ton.

-Nu mi-ai raspuns la intrebare. – M-a implorat din nou.

Am suspinat. Niciodata nu i-am raspuns la aceasta intrebare, dar cred ca raspunsul este mai mult decat evident. Cum poate sa creada ca eu voi iubi o alta persoana care nu va fi el? Cumva nu ma cunoaste? Nu stia ca inima mea ii apartine in totalitate din momentul in care l-am vazut pentru prima data in acea cantina aglomerata? Chiar crede ca eu il voi uita?

-De ce a facut-o? – Suspinam, plangeam pe umarul lui Alice

Nu a spus nimic…trebuie sa imi spuna adevarul, trebuie sa o faca! Daca m-ar fi omorat sa o faca acum!

-Spune-mi!– Am suspinat, din nou, uitandu-ma in ochii ei.

-El…ei bine…el...- A suspinat– El a facut asta pentru ca…a aflat ca esti iubita lui Antonio…si…- A coborat vocea inca putin– A facut pentru a vedea ce simti…

-Si mai ce? –Am soptit atat de incet incat nici eu nu am auzit prea bine.

-Pentru…a nu il putea uita…si sa nu poti sa fi cu Antonio…in felul in care…stii tu…in felul in care ai fost cu el. – A soptit

Cumva el nu si-a dat seama niciodata de ceea ce simtea? Cumva nu a inteles clar dupa ce i-am spus de atatea ori ca il iubesc?

Apa inca cadea oe corpul meu tensionat. Mi-am inconjurat picioarele cu bratele si mi-am sprijinit capul de genunchi. Ma doare, stiu, dar aceasta durere nu se compara cu ceea ce am trait in acele saptamani eterne in care el a fost cu Tanya.

Chiar si ea a spus. Cate nopti am plans in patul meu? Cate nopti am stat langa fereastra asteptand ca el sa se intoarca?

Dar asta nu s-a intamplat niciodata…povestea cu leul si mielul nu s-a intamplat. Povestea mea cu zane s-a terminat.

Printesa….asta nu am fost niciodata.

Printul….acesta a disparut intr-o clipa.

Vrajitoarea…a existat.

Povestea de iubire…. nu a fost prezenta niciodata.

Nu stiu cat timp am stat sub dus cu parul care mi-a stat pe fata din cauza apei, pielea mea alba un pic rosie din cauza caldurii de la apa.

Vom putea fi impreuna dupa tot ce s-a intamplat?

A fost vina amandurora, am cazut intr-o spirala de minciuni si niciunul nu am facut nici cel mai mic efort pentru a iesi. Amandoi ne-am ranit in locurile care stim ca ne doare cel mai tare. Ambii stiam ce ne jucam.

Iubirea este un joc?

Sper ca nu este deoarece daca este asa eu l-am pierdut de foarte mult timp.

M-am ridicat incet si am inchis dusul, am luat un prosop si mi-am uscat corpul si parul. Baia este plina de aburi, asadar oglinda si tot ce este de cristal aveau un strat subtire de apa pe ele.

M-am schimbat si mi-am aranjat parul, m-am spalat pe dinti si mi-am pus niste balerini albi, de aceeasi culoare ca si rochia. Mi-am prins parul intr-un coc lejer si mi-am pus cerceii de perle, cadou special de la Caius. M-am machiat putin, luciu si dermatograf, apoi am mers in camera mea si m-am asezat, din nou, pe canapeaua alba uitandu-ma la luna si amintindu-mi unele lcururi.

Nu conteaza daca e trei dimineata sau doua…timpul este ceva atat de monoton pentru mine. Imi lipsea vitalitatea din corp, nu ma refer la energie, ci la sensul vietii care iti descarca adrenalina.

Ma voi mai simti intr-o zi ca inainte de a optsprezecea mea aniversare ? Voi putea fi cea de dinainte? Acea stralucire din ochii mei se va intoarce? Sper ca da, de foarte mult timp nu m-am mai uitat intr-o oglinda. Nu am observat si nici nu mi-am dat seama cum viata scapa pritre degete ca nisipul.

M-am ratacit.

M-am ratacit intr-o mare de ganduri profunde. M-am ratacit in ceea ce este viata mea. M-am ratacit in ceea ce ar trebui sa fie inima mea.

De multe ori m-am intrebat daca cei din specia noastra au suflet, cred ca stiu raspunsul. Acum stiu ca nu. Cum ar putea o fiinta atat de nefericita ca mine sa aiba inima? Voi ajunge intr-o zi acolo pe unde au trecut stelele? Sper ca da.

Ma uitam la gradini, asteptand mereu sa vad vreo diferenta, astetand sa se schimbe ceva, asteptand ca cineva sa distruga ceea ce este atat de normal, dar niciodata nu se intampla nimic, totul este la fel.

Suieratul vantului lovea cristalul ferestrei mele, de parca incerca sa fie ascultat. Acel suierat care parca pastreaza atat de multe secrete in inima sa. Acel suierat care a suferit atat de mult timp.

Chiar sunt pregatita pentru a-l infrunta pe Edward? Inima si corpul imi spun ca da, dar capul si coerenta imi spun ca nu. Chiar am depasit totul, am trecut peste tot? Este ceva la care trebuie sa ma gandesc prea mult. Am depasit faptul ca Edward s-a culcat cu Tanya?

Nu stiu…Trebuie sa vad totul la rece, nu puteam sa pun sentimentele in fata deoarece stiu ce se va intampla daca o voi face, pana la urma voi fi ranita mai mult decat sunt deja.

Mi-am pus capul intre maini in speranta prosteasca de a gasi un raspuns…A fost ca in cazul cu gradinile, nu s-a intamplat nimic.

Linistea care ma inconjoara incepe sa ma dispere, de parca as fi singura pe lume, cu luna si stelele ca spectatoti, nimeni decat eu si inima mea moarta.

Inca ma intrebam daca vom putea fi impreuna candva. Inima moarta a printesei s-a impartit in doua incercand sa raspunda la ceea ce in visele sale incerca sa devina realitate.

************

-Bella – Am soptit in timp ce am cazut in genunchi langa ea si am suspinat. – Iarta-ma, iubirea mea! Iarta-ma pentru ceea ce voi face, pentru ca te-am ranit! Iarta-ma! – Am suspinat, din nou, luand suav o mana de a ei. – Te iubesc! – Am oftat in timp ce buzele mele le cauta pe ale ei si am sarutat-o.

AUTORPOV

-Bella – A soptit vampitul nostalgic care se uita pe fereastra avionului in timp ce amintirile ii loveau mintea.

El stie ca a pierdut-o, ca din ziua in care i-a spus ce s-a intamplat a pierdut increderea si ca nu va mai avea incredere in el niciodata. Inima sa moarta il doare, corpul nu reactioneaza, tesutul moale care captuseste scaunul de la prima clasa i se pare dur si rece.

Picaturile de ploaie au inceput sa se formeze in norii de care el trece cu o viteza mare, afara totul este negru ca in viata sa, intunecata si trista.

“Vom putea fi impreuna, din nou?” se intreba el in timp ce pipaia buzunarul stang al pantalonilor sai. Acea cutiuta neagra inca se afla acolo in locul in care a pus-o el inainte de a pleca.

Aceasta intrebare simpla si-o repeta in gand neincetat incercand sa gaseasca un raspuns care sa il convinga. El stie ca rana pe care i-a cauzat-o e foarte greu de iertat, aproape imposibil, daca se poate numi asa. Inauntrul sperantelor care continuau sa se nasca inca se poate vedea viitorul, nu il intereseaza daca va fi departe cu ea. Cu ea va merge in infern daca este necesar, acel inger cu parul saten este singurul lucru de care are nevoie saracul vampir nostalgic pentru a continua sa traiasca.

Povestea sa cu zane, asa cum a auzit-o el soptind de atatea ori in visele sale, astepta sa fie salvata; nu de print…acum este printesa care trebuie sa ia ultima decizie. E adevarat ceea ce a auzit el de la toti umanii? Iubirea castiga in fata tentatiei? Sperantele se vor naste, din nou, in el intr-un mod sinistru, aproape magic. El asteapta ca printesa sa decida.

-Pasageri cu destinatia Florenta, mai sunt trei ore pana cand vom ajunge la destinatie. – Vocea vorbitorului l-a facut sa sara de pe scaunului lui. Trei ore… pur si simplu mai trei ore pana va fi aproape de ea, pana ii va atinge piele, pana va putea vorbi cu ea si pentru a vedea daca povestea cu zane va functiona.

Vampirul cu parul castaniu si-a rezemat capul pe perna. Gatul il ardea, mirosul atator umani in prealabil faceau sa ii explodeze capul…in acest moment durerea pe care o simte face acelasi lucru. Nu exista o durere mai mare ca cea a unei inimi rupte si unui suflet fara sperante.

El stie ca e a lui, inainte dorea sa o tina in siguranta. Totul s-a schimbat, chiar el a contribuit l-a schimbare. Va fi in stare sa il accepte pe acel vampir care sufera si care face un singur lucru : se roaga in fiecare noapte asteptand intoarcerea ei?

Rolurile s-au schimbat. Si-a amintit de ziua in care a aflat ca ea a disparut, starea ei, locul in care a prins radacini de un an. A vrut sa rada de el, dar nu a putut, durerea continua sa il retina.

Inca este dezgustat de el insusi, desi a facut de nenumarate ori dus si si-a frecat corpul sau de marmura cu un burete, cu toate ca in momentele lui de nebunie isi va arunca acid sau clor pe el, desi a stat in ape cristaline foarte mult timp. El inca se simte un plebeu.

Va pleca vreodata acest sentiment? Se va intoarcea acea piesa de puzzle in mainile sale? El se roaga pentru a fi asa.

O mana mica i-a atins-o pe a sa, si-a intors privirea pentru a se intalni cu un chip in forma de inima si cu parul de caramelizat, ochii care il priveau erau maternali si pentru un moment inima lui s-a linistit putin.

Esme observa cum fiul sau se consuma in fiecare zi de un an intreg. Deasemenea si ea spera ca familia ei sa redevina la normalitate inainte de….Exista cuvinte pentru a explica?

Barbatul cu inima distrusa a privit-o pe mama sa si a suspinat usor in timp ce a cazut, din nou, pe scaun. A blocat vocile din jurul lui, de un an uraste sa asculte orice soapta din jurul lui. Ii place sa fie inconjurat de liniste, acea liniste pe care o simtea cand statea langa acel inger cu parul maro.

Isi amintea diferite lucruri. Isi poate explica aceasta durere? Si-a amintit prin ce l-a pus sa treaca pe ingerul sau, ca l-a facut sa sufere si ca acea senzatie de goliciune dureroasa din pieptu a devenit din ce in ce mai mica. Ea a suferit si mai mult si nu i-a spus nimic. Ea este mai puternica decat el.

-Nu spune ca nu o iubesc, tu nu stii nimic, nu esti nimeni pentru a-mi spune ce este iubirea, Emmett!!! – Am strigat ridicandu-ma de pe canapea, l-am luat de tricou, acum se afla la cativa centimetrii de chipul meu. Emmett este mai puternic decat mine, dar amandoi avem aceeasi inaltime.

-Cand cineva iubeste nu raneste! – A murmurat in timp ce mainile sale le-a atins pe ale mele despartindu-ma de el. – Si pentru ca eu te iubesc ca pe un frate o sa ma abtin si nu te voi lovi. Dar trebui sa stii Edward, daca surioara mea pateste ceva, niciunul, si asculta-ma bine tampit nenorocit, niciunul dintre noi nu te va ierta, ceea ce e mai rau e ca nici macar tu nu vei putea face asta. Asta te va distruge cel mai mult, ca nu te vei putea ierta ca persoana pe care inca o “iubesti” s-a salvat de ranile pe care le produceau prostia ta.- Dupa ce m-a indepartat si mai mult de el a imbratisat-o pe Rose care a fost socata de scena pe care am facut-o.

Vampirul stie ca ceea ce i-a spus fratele lui este adevarat.Cand cineva iubeste nu raneste! Atunci ce se presupune ca este ceea ce simte el? El stie ca o iubeste, ca acel sentiment de caldura pe care-l cauza ea in inima lui era iubire, ca singura persoana care il poate face sa se simta asa este ea. Dar cand cineva iubeste nu raneste. Ce a facut?

Gandurile vampirului sunt scufundate intr-o laguna fara sfarsit, in acea laguna in care singurul salvamar este Bella…el stie ca avea o singura sansa pentru a fi, din nou, cu ea si spera ca acel lucru va functiona.

Familia vampirului il priveau din locurile lor, gandurile lor erau blocate, iar respiratiile erau ritmice. Ei asteptau ca acel vampir care este singur si care se sprijina usor de scaunul sau sa fie cel de dinainte. Ei simt schimbarea lui, el este pur si simplu spectrul a ceea ce a fost intr-o zi cand era cu acea umana care i-a furat inima. Ii este dor de sunetul rasului ei pe care nu l-a auzit de un an, luminozitatea zambetului ei care a disparut atat de subit de pe buzele sale, acea sclipire aproape imperceptibila din ochii sai care il faceau sa para viu.

Va putea fi, din nou, acelasi Edward?

Toti se roaga ca acest lucru sa se intample.

Vampirul inspaimantat se uita, din nou, pe fereastra imaginandu-si modul in care va arata ea. A vazut-o, a urmarit cursul vietii ei in viziunile lui Alice. Este o dulce tortura pe care el o plateste cu placere. Este cel mai apropiat mod de a fi cu ea, da ranea…dar vampirul este masochist, zambeste in fata viziunilor si se bucura de dulcea durere pe care le provoaca. O iubeste…si ar face orice pentru a fi aproape de ea.

Si-a amintit clipa in care a vazut-o in bacatarie impreuna cu cel al carui nume il face sa vomite putinul sange pe care il mai are in corp. Si-a amintit chipul excitat al Bellei, suavul si deliciosul gemut care a iesit din gura ei cand limba aceluia a marcat decolteul sau.

A strans puternic bratul scaunului.

Edward, calmeaza-te! A gandit Jasper alarmat in timp ce simtea starea de spirit a fratelui sau distrus care devenea din ce in ce mai nervos.

Edward si-a scuturat capul in timp ce imaginile care ii veneau in cap au format un marait in gatul sau. Nu putea sa spuna, nici sa pretinda nimic deoarece el a cauzat asta, ea niciodata nu s-ar fi aruncat in bratele lui Antonio daca nu ar fi fost vina lui. El este singura persoana care merita sa arda in iad.

Din nou acea mana mica a luat-o pe a lui si a simtit putina liniste, s-a calmat putin deoarece Jasper trimitea valuri de extanz, incerca sa isi calmeze fratele inainte de a face o catastrofa in el sentimentele sale.

Alice a observat totul in timp ce facea cercuri suave cu degetul inelar pe mana logodnicului ei. Incerca sa caute in viziunile sale una care sa ii dea vesti bune, una in care Bella accepta sa se intoarca cu fratele sau foarte distrus. Dar nu aparea nimic, totul era negru…ea nu s-a decis inca, iar asta ii raneste la fel de mult pe amandoi.

Vampirul se afla acum intr-o stare de reverie datorita lui Jasper are niste ganduri necoerente, corpuri care se uneau si o piele care o atinge pe alta, maraituri suave si gemete…el se gandeste atat de mult la Bella…mai bine spus el se gandeste doar la ea. El doreste ca ei doi sa fie, din nou, impreuna.

Acel om distrus a inchis ochii si s-a scufundat in gandurile sale, inca avea mana mamei sale in a sa si inima lui moarta bate pe jumatate.

Ea este cea care il mentine in viata.

Ea este motivul existentei sale.

Daca ea nu il iubeste…el nu va mai trai niciodata.

***********

BELLAPOV

-Nu pot, Alice. Imi este frica!-Am spus cu ochii inchisi.

-De ce iti este frica mai exact?– A soptit

-Sa il uit pe Edward. –Cand am spus asta doua lacrimi s-au prelins pe obraji– Imi e frica ca mai devreme sau mai tarziu, daca il voi uita, nu il voi mai iubi. Nu pot sa fac asta. Pur si simplu nu pot.

-Bella– A soptit Alice.- Stiu ca la inceput va fi greu pentru ca il iubesti, dar trebuie sa inveti sa traiesti fara el, trebuie sa lasi totul in urma. Il iubesc ca pe un frate, dar ceea ce ti-a facut nu are nicio denumire. – Am observat in vocea ei enervarea.

22 Răspunsuri to “Epilog – prima parte”

  1. nicoleta Says:

    Foarte emotionant.Pacat ca se termina.
    Este superb inca nu m-am obisnuit cu gandul ca ficul s-a terminat

  2. Alexandraaaaa Says:

    Unde pot sa mai gasesc un alt fic ? :X
    E superba treaba pe care o faci , succes in continuare si felicitari pt asta , este cel putin extraordinar😡

  3. sooper:X:X
    e atat de perfect dar atat de trist
    :X:X

  4. I like so much:X:X:X:Xam neaparat nevoie ca ei doi sa se impace din nou pentru a nu inzbugni din nou intr-un val de planset:-s:-s bestial capitolul:X

  5. alicebeautifulvampire Says:

    eu numai acum am apucat sa citesc dar iti zic ca e ff minunat..maine ma apuc de partea 2…succes cu celalalt fic😉

  6. ce trist😦

  7. Extrem de frumos. :*
    Buna treaba cu traducerea, nu stiu cum reusesti…
    Dar se spune ca daca iti place ce faci, il faci cu placere.
    Banuiesc ca asa este si in cazul tau.
    >:D<

  8. Foarte frumos:x…sper sa fie si o continuare:x….a ff asta:x
    >:D<

  9. Foarte emotionant.Pacat ca se termina.

  10. :X:X:X:X:X:X:XX:X:X:X:X:Xsuperb si trist:Ximi plashe cum descrie camera bellei din voltera:P

  11. superb felicitari..ai facut o trb minunata…:*

  12. ZoZzOoLina:X Says:

    foarte tris:(…paote se schimba situatia:Xar fi bine ca edward si bella sa fie impreuna:X…mai e ultiam parte:*…o citesc acuma!

    ……faci o treaba excelenta ANDREEEA:X……:*

  13. Este superb:X:X inca nu m-am obisnuit cu gandul ca ficul s-a terminat:((

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: