Cap15 – Suspine furate

Un zambet s-a schitat pe chipul meu, in timp ce sangele a urcat cu salbaticie in obraji, iar inima mea batea atat de puternic, incat am crezut pentru o clipa ca imi va iesi din piept.

-Edward– am soptit din nou in timp ce ochii aveau o stalucire aparte.

Ce s-a intamplat? Simteam ca picioarele mele nu atingeau podeaua si ca bucatelele rupte din inima mea se uneau incet. Am simtit din nou acea senzatie luxurianta al aerului uscat din plamanii mei si mii de fluturi mi-au umplut stomacul instantaneu ca printr-un farmec straniu…”Iubire…” am murmurat pentru mine

Imagini, amintiri, senzatii mi-au inundat mintea. Intuitiv am dus o mana la gura, atigandu-mi suav cu un deget buzele mele umflate. Aveam o senzatie placuta in corp, o senzatie pe care nu am mai simtit-o de foarte mult timp, simteam cum eram, din nou, plina de ceva, plina de acel lucru care mi-a lipsit din ziua in care el a plecat. Pare de parca fericirea mea s-a intors.

-Edward- Am soptit, inca o data, bucurandu-ma de sentatia placuta pe care am simtit-o cand i-am pronuntat numele.

Valuri de sentimente diferite veneau din toate partile, fiecare cauzand o frenezie pe care corpul o accepta cu placere, fiecare sentiment nu poate fi descris, spus in cuvinte…ceva ce nu am simtit de foarte mult timp.

Mi-a fost dor de atingerea lui, de buzele lui pe ale mele, mainile lui pe soldurile mele si de mirosul pe care il emana. E dureros sa stiu ca toate aceste lucruri le emana prezenta sa. Am tremurat, doar cand mi-am amintit.

Ce s-a intamplat?…mintea mea se intreba inconstient, asteptand un raspuns care nu va veni niciodata. O intrebare fara sens , o intrebare care nu astepta un raspuns nici de la gandurile mele, nici de la gura mea.

Intr-adevar acest lucru nu este prea important sau asta vroiam sa simt in acest moment…Bucuria pe care au cauzat-o buzele lui pe ale mele pentru cateva secunde merita sa am toate lucrurile imposibile.

Am respirat de cateva ori inainte de a ma ridica in picioare, inca ma sprijineam de perete, nu stiam bine daca m-am inselat sau nu, dar simteam ca picioarele mele nu se aflau pe podea, ma simteam ciudat…. o senzatie de cadera libera.

Aveam o singura senzatie, simteam ca inima mea batea din ce in ce mai tare la fiecare amintire si senzatie. Aceasta inima care a incetat sa bata acum mult timp, in sfarsit, puteam sa o simt fara sa anticip acea rana.

Intr-un mod ciudat gaura din pieptul meu a disparut, ca si cum niciodata nu ar fi existat, ca si cum niciodata nu a existat durerea.

Am mers absenta pe coridor, cu pasi lenti, acum ca avea mii de lucruri la care trebuie sa ma gandesc.

Ce s-a intamplat? Din nou aceasta intrebare, care inca nu are un raspuns…negam sa gasesc niste raspunsuri, acum ca stiam ca momentul in care am conceput aceste sentimente vor disparea ca praful in vant, in aceeasi clipa.

Inca zambeam, nostalgia lasa propria ei savoare amara pe care o aveam in gat, era ca si cum as fi consumat droguri, iar acum sufeream efectele lor asupra mea, nu vreau sa dau piept cu consecintele.

Mergeam pe coridor fara sa am o traiectorie, incercand sa ma ratacesc in acele imagini care imi veneau in minte…Ce a insemnat acest sarut? Aceasta intrebare mi-am pus-o fugitiv, dar ca mai devreme, nu doresc sa gasesc raspunsul, nu vreau ca efectul drogului sa se termine asa de devreme.

In sfarsit am ajuns in camera lui Charlie, eram inca in nori in momentul in care am intrat…Charlie dormea, ce bine! Pentru daca ar fi fost treaz si-ar fi dat seama cat de distrasa sunt.

M-am asezat pe scaunul de langa patul sau si am suspinat profund, fara sa renunt la acel zambet de pe chipul meu… “M-a sarutat…Edward m-a sarutat” imi repetam incontinuu in gand, incercand sa memorez aceste cuvinte, am incercat sa memorez chiar si cel mai mic detaliu al intalnirii noastre scurte.

Am suspinat inca o data, inca simteam parfumul sau, nu era nici acid, nici citric, nici dulce, nici prea puternic, era pur si simplu unic…Acest parfum delicios inca se afla pe buzele mele, dansand ca niste cuvinte in vant…

Suspine…Suspine pentru Edward, suspine pentru ceea ce s-a intamplat, suspine pentru dispozitia mea, suspine pentru viata mea…Ceea ce s-a intamplat era ca un suspin…pe cat de usor a venit, pe atat de usor a plecat.

Am adormit cu acel zambet pe chipul meu…Acel zambet care pentru mult timp nu a mai aparut pe chipul meu, acel zambet care imi dadea o stare de anxietate si de fericire. Stiu foarte bine ca acest zambet va disparea cand ma voi trezi maine dimineata, dar acest lucru nu ma prea intereseaza, desi imi doresc cu tot sufletul ca eu sa nu ma trezesc niciodata.

Imi veneau mii de imagini in minte…Buzele lui pe ale mele, limbile noastre miscandu-se ca intr-un dans fara sfarsit, un dans care ar fi putut continua, dar din nefericire acest lucru nu s-a intamplat. Stiam ca suspin de nenumarate ori chiar si in momentul in care dormeam…am ajuns sa cred ca suspinele nu vor pleca niciodata…Cum ar putea sa plece daca eu visez cu ele tot timpul?

Am deschis usor ochii asteptand ca realitatea sa ma loveasca, ma uitam in continuare la tavan, nimeni nu vorbea, era liniste…o liniste profunda si comoda…m-am relaxat instantaneu si am mai stat cateva momente in pozitia in care ma aflam. Cand am ridicat capul si am vazut cine se afla in cealalta parte a camerii am ramas uimita.

Era Alice, avea o expresie serioasa, parea suparata, enervata, avea bratele incrucisate la pieptul sau si se uita la mine.

–Buna, Alice!- Am murmurat incercand sa suprim acel zambet de pe chipul meu.

Nu a spus nimic, a venit langa mine cu pasii ei de balerina.

-Trebuie sa vorbesc cu tine.- A soptit in urechea mea.

Am dat din cap si m-am ridicat de pe scaun, incercand sa imi intind putin muschii inainte de a iesi pe usa. Alice a iesit dupa mine si a inchis usa.

M-am rezemat de peretele coridorului, stateam cu bratele incrucisate, incercand sa ma incalzesc putin.

Expresia lui Alice era aceeasi, inca parea suparata si se uita la mine cu atentie. Am suspinat nerabdatoare, in sfarsit, Alice a vorbit.

-L-ai sarutat! – A spus pe un ton reclamant.

Am incremenit, nu eram impresionata pentru ca ea stia acest lucru, eram impresionata de actitudinea sa, nu era una fericita.

-Isabela Marie Swan, l-ai sarutat!- A spus pe un ton si mai reclamant

-Da…- Am soptit incercand sa nu zambesc.

-Cum ai putut? De ce ai facut-o? – tonul ei era din ce in ce mai inalt – Nu pot sa cred…De ce ai facut acest lucru?

Aveam ochii cat cepele, iar obrajii parca imi ardeau.

-La ce te referi Alice? Nu asta iti doreai ?- Am inceput sa ma enervez- De ce ne-ai trimis impreuna atunci ? De ce m-ai lasat singura cu el in Phoenix? De ce ?

Alice a incremenit, se uita la mine cu expresia ei enigmatica…a trebuit sa respire usor pentru a putea vorbi, am simtim ca intr-un moment, una dintre noi doua va exploda.

-Isabella – a pronuntat numele meu printre dinti– Ti-ai dat seama de ce ai facut, nu-i asa? Edward i-a fost infidel Tanyei din cauza ta, iar tu i-ai fost infidela lui Antonio din cauza lui. Esti constienta de consecintele acestor fapte nenorocite?- A strigat furioasa.

Intr-un final, dupa cum m-am asteptat realitatea m-a lovit, fara sa ma anunte, o senzatie destul de ciudata imi strabatea corpul facand in asa fel ca fericirea sa plece lent…parca goliciunea imi cuprindea corpul…

Infidela…am incercat sa inteleg acest cuvant, intr-un final cand am inteles semnificatia cuvantului m-am simtit vinovata…vinovata pentru ca l-am inselat pe Antonio, enervata…enervata pentru ca din cauza mea Edward i-a fost infidel Tanyei…ura…ma urasc pe mine pentru ca am lasat ca aceasta situatie sa scape de sub control, si in ultimul rand am simtit fericirea, desi doar putin de tot, nu stiam de ce, dar acest sentiment inca mai persista.

Am simtit din nou acea gaura din pieptul meu care in orice moment se va deschide cu adevarat. M-am prabusit incet pe podea, alunecand cu spatele meu, in timp ce lacrimile incercau sa imi inunde ochii. Am simtit cum niste brate mici m-au prins de umeri, dar nu am acordat prea multa atentie acestui lucru. “Ce am facut?’’ Mi-am pus aceasta intrebare incercand sa gasesc niste raspunsuri.

-Bella – A murmurat Alice dupa ce s-a calmat putin– Imi pare rau! Imi pare rau ca ti-ai facut iluzii in acest mod.

Nu eram in stare sa spun ceva, simteam cum inima se rupe incet…

-I-am spus. – A murmurat cu vocea ei de soprana – Din acest motiv ne-am certat in Phoenix, cand ai coborat in salon…i-am spus ca iti vei face iluzii. I-am spus sa te lase in pace daca doreste sa se casatoreasca cu Tanya, dar nu m-a ascultat si chiar in momentul in care am venit aici am avut o viziune cu ceea ce s-a intamplat.

Nu am mai ascultat-o din momentul in care a vorbit despre Tanya, dupa ce i-a pronuntat numele cuvintele nu mai aveau sens pentru mine, gaura din pieptul meu s-a deschis din nou facand ca tot aerul pe care l-am pastrat inainte sa iese ca si in momentul in care un glob se sparge.

Suspinam din ce in ce mai des, ma sufocam…nu mai vedeam din cauza lacrimilor, a trebuit sa ma prind de ceva pentru ca simteam cum interiorul se distrugea.

-De ce a facut-o? – Suspinam, plangeam pe umarul lui Alice

Nu a spus nimic…trebuie sa imi spuna adevarul, trebuie sa o faca! Daca m-ar fi omorat sa o faca acum!

-Spune-mi!– Am suspinat, din nou, uitandu-ma in ochii ei.

-El…ei bine…el...- A suspinat– El a facut asta pentru ca…a aflat ca esti iubita lui Antonio…si…- A coborat vocea inca putin– A facut pentru a vedea ce simti…

-Si mai ce? –Am soptit atat de incet incat nici eu nu am auzit prea bine.

-Pentru…a nu il putea uita…si sa nu poti sa fi cu Antonio…in felul in care…stii tu…in felul in care ai fost cu el. – A soptit

Nu am mai spus nimic, suspinam incontinuu, lacrimile imi incetoseau vederea, iar valurile de durere ma ameteau. Cat de usor putea sa plece fericirea, ca zapada care se topeste primavara…Acum cateva minute eram cea mai fericita persoana din lume, iar acum eram papusa cea mai rupta care a existat vreodata.

S-a folosit de mine, m-a facut sa imi fac iluzii, m-a sarutat, apoi m-a distrus din nou…Este cea mai egoista persoana pe care am cunoscut-o in viata mea…Edward Cullen este cea mai egoista persoana care exista.

Lacrimile se prelingeau, nu puteam sa ma opresc din plans, nici nu imi doream acest lucru pentru ca doar in acest mod ma descarc…”Esti o proasta daca ai crezut ca o va parasi pe Tanya pentru tine, idioato!!!” imi spunea o voce rece din fondul mintii mele, in adancul inimii mele imi doream acest lucru, desi realitatea imi spune lucruri diferite.

Alice ma imbratisa in continuare, incearca sa ma protejeze, desi , din nefericire, singura amenintare de aici sunt chiar eu, eu sunt cea care ma ranesc mereu.

Am respirat profund, de parca incercam sa iau aerul de care au nevoie plamanii mei, desi stiu foarte bine ca acest lucru nu va folosi la nimic, voi avea aceasta senzatie nenorocita pana in momentul in care voi muri. Este imposibil sa imi scot aceste imagini din minte, nu pot si, in fond, nici nu imi doresc acest lucru, simplul fapt de a incerca sa il scot din mintea mea ma durea mai mult decat sa imi amintesc de el, desi nu stiu motivul pentru care se intampla asta.

Nu stiu cat timp am suspinat pe podea, cu capul in poala lui Alice, din nou, acest lucru nu ma prea intereseaza. Viata mea, din nou, nu avea niciun sens, totul s-a evaporat.

-Bella – Vocea lui Alice m-a scos din gandurile mele pentru cateva secunde.

-Hmmm…- Am raspuns

-Sa mergem acasa.- A soptit

M-am tensionat instantaneu, Alice este nebuna daca crede ca eu voi merge acasa la ei, daca el se afla acolo. Nu as putea sa il privesc in ochi. Nu as putea, nu!…Nu se poate ca acest lucru sa mi se intample mie.

Alice a observat starea mea si a soptit atat de incet incat am crezut, pentru cateva secunde, ca nu am auzit bine.

-Iti promit ca nu se va apropia de tine, iti promit!…Sa mergem! Trebuie sa dormi, Charlie nu poate sa te vada in starea asta cand se trezeste.- S-a strambat.- Maine vom veni la el pentru a-l aduce acasa. Iti promit ca Edward nu te va deranja.

M-am indoit putin, dar ochii ei erau atat de sinceri incat nu am putut sa ma indoiesc de ei, in plus voi fi acolo doar pentru cateva ore, deja era tarziu, deci doar ma voi duce sa dorm, iar apoi voi pleca din nou.

-Sa mergem!– Am spus cu vocea care parea a fi arsa din cauza lacrimilor care se prelingeau pe obrajii mei.

Asta este o alta proba peste care va trebui sa trec, stiu foarte bine ca va trebui sa ma obisnuiesc cu ei, sa ii vad impreuna, sa ii vad cum se tin de mana si sa vad inelele de pe degetele lor care demonstrau ca vor fi impreuna pentru intotdeauna.

In timp ce mergeam in liniste pe coridor simteam cum lumea mea s-a prabusit. Senzatia pe care am avut-o inainte ca fericirea sa se evapore complet, acum era inlocuita de acea senzatie nenorocita pe care am avut-o pentru sase luni, nu se poate ca acest lucru sa se intample din nou. Nu pot sa accept ca se intampla din nou, toate acestea trebuie sa fie un cosmar. Stiu…un cosmar nenorocit.

Cand am iesit afara ploaia ne-a udat putin, aerul era rece…am inceput sa tremur inconstient.

Am ajuns la Porche-ul lui Alice si m-am urcat pe scaunul pasagerului, inca absenta si in starea de tensiune in care ma aflam, inca nu eram cu adevarat constienta de ceea ce se intampla, nici de ceea ce imi doresc, ceea ce vreau. Vreau sa cred ca este un cosmar si ca ma voi trezi dintr-un moment in altul, imi doresc acest lucru mai mult ca orice.

Am iesit din parcare cu 160 km/h, in alte circumstante m-as fi speriat de aceasta viteza, dar acum acest lucru nu ma intereseaza Mi-am sprinijit capul de scaun si am inchis ochii lasand ca doua lacrimi sa se prelinga.

-Bella?- A spus Alice banuitor.

-Da Alice – Am soptit foarte incet pentru a nu se “rupe” vocea.

-Te rog, uita-l!- A spus pe un ton rugator.

Am analizat cuvintele ei….uita-l….daca as fi avut energie as fi ras…Sa il uit…asta nu se va intampla niciodata, daca l-as uita viata mea nu ar mai avea niciun sens, este singurul lucru care ma mentine in viata, desi este o simpla iluzie

-Nu pot! – Am soptit foarte incet.

-Ba da poti!- A spus cu anxietate– Poti Bella! Daca el a facut-o si tu trebuie sa o faci…ai persoana perfecta care te va ajuta sa il uiti.

Cuvintele lui Alice m-au ranit…”Daca el a facut-o”…adica el m-a uitat deja. Rana din pieptul meu s-a cutremurat in fata acestor cuvinte, dar ceea ce e mai grav este ca eu incep sa ma obisnuiesc cu durerea care provine din piept…Durerea de care am fugit atat de mult timp, acum ma scufund in ea.

-Bella? – A murmurat Alice

-Da, Alice. – Am spus gafaind incercand sa respir.

-Incearca, te rog! – M-a rugat.

Am inspirat, stiam ca aceste cuvinte ma vor durea, dar trebuie sa ii spun lui Alice, trebuie sa ma descarc cuiva.

-Nu pot Alice. –Am suspinat– Prefer sa sufar in continuare, poti sa ma numeste masochista daca vrei, decat sa il uit. El este singurul motiv pentru care eu traiesc, este singurul lucru care valoreaza ceva in viata mea, desi se va casatorii el va fi in continuare singura si marea mea iubire din toata existenta mea.

Alice a analizat toate cuvintele mele cu o expresie enigmatica, s-a incruntat…

-Stii bine ca nu poti sa traiesti asa, Bella! – A spus enervata. – Nu pentru el…nu dupa tot ceea ce ti-a facut!

-Nu pot, Alice! – Negam in continuare aceasta idee.

-Asculta-ma!- A murmurat– Poti! Trebuie sa o faci! Trebuie sa ii demonestrezi ca poti! Si il ai pe Antonio…nu crezi ca merita o sansa? Nu crezi ca si tu meriti o sansa pentru a vedea daca poti sa iti continui viata fara Edward?- A scuipat ultimul nume ca si cum ar fi ceva blestemat.

Nu am spus nimic, stiu foarte bine ca trebuie sa incerc, doar ca ceva foarte, foarte adanc din interiorul meu imi spunea nu…imi era frica sa il uit pe Edward…imi era frica sa nu imi mai amintesc de alinarea lui rece, atingerea lui rece, senzatia pieptului tare, bratele sale care ma imbratiseaua, vocea lui catifelata. Imi era frica.

-Nu pot, Alice. Imi este frica!-Am spus cu ochii inchisi.

-De ce iti este frica mai exact?– A soptit

-Sa il uit pe Edward. –Cand am spus asta doua lacrimi s-au prelins pe obraji– Imi e frica ca mai devreme sau mai tarziu, daca il voi uita, nu il voi mai iubi. Nu pot sa fac asta. Pur si simplu nu pot.

-Bella– A soptit Alice.- Stiu ca la inceput va fi greu pentru ca il iubesti, dar trebuie sa inveti sa traiesti fara el, trebuie sa lasi totul in urma. Il iubesc ca pe un frate, dar ceea ce ti-a facut nu are nicio denumire. – Am observat in vocea ei enervarea.

-Voi incerca. – Am suspinat, inca nu eram constienta de ceea ce am spus.

-Bine. – A suspinat usurata.- Incearca cu Antonio, e un baiat bun.

-Da, este un baiat bun. – Am spus dupa care am inceput sa plang.

Nu am mai spus nimic pe tot drumul, nu am deschis ochii pentru ca stiam ca imi este mai greu sa infrunt realitatea in acest mod. Gaura din inima mea s-a deschis din nou, desi durerea devine din ce in ce mai familiara.

Picaturile de ploaie pe masina erau singurul lucru care se auzea cand am intrat pe drumul care duce spre casa familiei Cullen. Stomacul s-a tensionat instantaneu si gatul parca imi ardea…”Proasto! Niciodata nu a trebuit sa accepti sa vii aici. La ce dracu te-ai gandit Isabella Marie Swan?” imi reprosam.

Alice a parcat intre decapotabila rosie a lui Alice si jeepul lui Emmett, din nefericire, am vazut volvo-ul, asta inseamna un singur lucru : Edward este acasa.

Am coborat intr-un mod rigid din masina, Alice a ajuns langa mine intr-o clipa, m-a luat de mana si a soptit :
-Totul va fi bine, te voi proteja!

Cuvintele ei mi-au dat putina incredere, siguranta, desi nu imi va folosi foarte mult acest lucru. Imediat dupa ce am intrat in casa am simtit doua brate mari imbratisandu-ma atat de tare incat m-a lasat fara aer.

-Surioara!!!- A strigat Emmett in timp ce ma imbratisat atat de puternic incat aproape ca mi-a rupt oasele.

-Emmet… nu… pot… sa respir. – Am spus incordandu-ma.

-Uh…imi pare rau! – A spus in timp ce m-a asezat pe podea, dar nu mi-a dat drumul din imbratisare, desi nu ma mai tinea atat de puternic.- Bella ! – A soptit in urechea mea.- Iti promit ca nu te va mai rani! Iti promit!

M-am tensionat instantaneu. De ce a spus Emmett asta? Mintea mea cauta un million de ipoteze, dar o voce m-a scos din meditatia mea inainte de a-mi lasa imaginatia sa zboare.

-Bella – Vocea maternala a lui Esme m-a chemat din spatele lui Emmett.

-Esme.- Am spus scapand din imbratisarea lui Emmett si fugind spre ea pentru a o imbratisa.

-Cat de mult ma bucur ca esti bine. – A spus in timp ce a suspinat.

-Imi pare rau! – Am spus cu lacrimi in ochi, Esme nu merita asta…ce proasta am fost cand am fugit…intr-un final i-am ranit pe toti.

– Bine, bine! Ajunge cu ridicularitatile!- A spus Emmett, care se afla in spatele meu, ca un copilas. Eu am zambit.

-Sa mergem sus, Bella. – A spus Alice luandu-ma de brat.

Eu doar am dat din cap, dar in acel moment am simtit cum Alice s-a tensionat langa mine, iar Emmett s-a pus in fata mea.

-Las-o in pace ! –A marait Emmett

Eu nu puteam sa vad cine este pe scari, dar aveam o idee despre cine poate fi.

-Nu!- A spus o voce mult prea familiara pentru mine.

In acel moment corpul meu nu a mai functionat, nu mai aveam aer…din nou ma aflam in acel abis negru.