Cap11 – Nu!!!

In acel moment parca mi-a picat cerul in cap…La dracu! Am blestemat in interiorul meu. M-am intors foarte incet pentru a-l vedea pe Edward, cu acea frumusete care ma alina atat de mult, expresia chipului lui era trista, ochii lui spuneau foarte multe lucruri pe care nu le intelegeam, dar toata magia care am simtit-o cand privirile noastre s-au intalnit a disparut in momentul in care am vazut cu cine a venit. Tanya avea un zambet batjocoritor pe fata si in privirea ei am observat dispretuirea, se tineau de mana sau mai bine zis aproape se atarna de el. Inima mea s-a oprit pentru un moment ca mai tarziu sa bata nebuneste, iar sangele s-a urcat in obraji.

-Ei bine…cu cine nu vrei sa mai ai probleme, Bella?- Si-a ridicat ochii sai perfecti, asteptand raspunsul meu.

-Eu..eu…hmm…cu nimeni Edward…nu te intereseaza! – “Bravo idioato! Indeparteaza-l si mai mult! Haide!” mi-am spus cu sarcasm.

-Ai dreptate! – A suspinat si si-a rotit ochi. – Acest lucru pe mine nu ma intereseaza.

Tanya din nou a zambit in batjocora, iar Emmett, Jazz si Alice au bufnit.

-Ce faci aici fratioare? – A intrebat Alice cu o expresie usor enervata.

-Am venit sa vorbesc cu Carlisle, scuzati-ma! – A dat din cap si s-a uitat repede la mine cu privirea lui trista, asa mi s-a parut, si a plecat tragand-o pe Tanya dupa el pe hol.

Dupa un minut de liniste, in care am incercat sa nu plang, Alice a spus :

– De ce dracu a adus-o Edward pe aia aici ?- A spus pe un ton dispretuitor.

-Nu stiu. – A spus Emmett- Dar sunt doua optiuni, ori Edward este un idiot ori Tanya “eu sunt stapana lui Edward” Denali – a imitat vocea ei si una din pozitiile sale, nu am putut sa nu rad.- L-am amenintat pe idiotul de Edward sa nu o aduca, in fine…Edward este in continuare un idiot.

Toti au ras de comentariul lui, mai putin eu. Stiam ca Alice nu o place pe Tanya, dar nu stiam ca nici Emmett si nici Jazz nu o suporta prea mult. Ma intrebam de ce a venit, ce facea toata familia Denali aici? Imi ascundeau ceva? Cand am pus acea intrebare am simtit o lovitura in cap, imi ascundeau ceva…dar ce? Incercam sa gasesc un raspund la intrebare, ce imi ascundeau Culleni?..Da…Nu, Bella, nu te gandi la asta !..m-a certat vocea din mintea mea inainte de a incheia fraza si i-am multumit…Edward si Tanya…nu…ei nu…ei nu vor…ei nu vor face acel lucru la care ma gandesc acum..sau? Simteam ca nu mai aveam aer si cum durerea din inima tremura din cauza durerii.

-Hei Bells, mai esti aici?- Alice a dat cu mana in fata ochilor mei.

-Ah…da…imi pare rau! – Am murmurat incercand sa respir

-Nu iti fa griji pentru ei – In tonul ei am observat enervarea – Acum cel mai important lucru e sa mergi sa il vezi pe Charlie.

-Ai dreptate!- Am spus calm.

-Sa mergem! Carlisle mi-a spus in ce salon se afla. – A zambit, dar fericirea nu i se vedea in ochi.

Fara sa spun nimic, Emmett si-a pus din nou bratul musculos pe umerii mei si mi-a dat un impuls ca sa merg, in tot acest timp m-am uitat in jos.

Am mers cu pasi lenti, in liniste, pe coridoare, Alice si Jazz se aflau in spatele nostru. Parca era un labirint, ne-am invartit de cateva ori, am trecut de cateva lucruri, am luat-o la dreapta de cateva ori, in fine…daca as fi venit singura m-as fi ratacit.

Nu mi-am dat seama unde suntem pana cand nu am vazut in fata o plancarda pe care scria TERAPIE INTENSIVA , cand mi-am dat seama de gravitatea cuvintelor genunchii au inceput sa imi tremure…Charlie se simtea chiar atat de rau? “Nu idioato, doar l-a atacat un vampir” mi-am reprosat…Carlisle a spus ca va fi bine…De ce il tineau aici? Charlie se simte bine? Imi puneam o mie de intrebari…Blestem ziua in care mi-a trecut prin cap sa vin in Forks! Am strigat pentru mine. In timp ce mergeam pe coridorul larg mi-am dat seama ca daca as fi ramas in Phoenix nimic nu s-ar fi intamplat, Charlie acum ar fi foarte bine, Renee nu ar fi singura, Victoria si James ar fi fost impreuna…cel mai mult m-a durut sa ma gandesc ca Edward a trebuit sa ma suporte atata timp, inima s-a cutremurat cand m-am gandit la acest lucru.

Nu mi-am dat seama ca noi ne-am oprit in fata unei camera care avea numarul 10, am oftat, iar inima a inceput sa imi bata din ce in ce mai puternic, mainile imi transpirau, iar genunchii imi tremurau din ce in ce mai tare, Jasper a simtit ca eram nervoasa, de aceea intr-o clipa m-am linistit, stiam ca acest lucru nu imi va folosi deloc cand voi fi inauntru, pentru ca Jazz nu va fi cu mine.

–Te asteptam afara, Bells!- In expresia lui Alice am observat indoiala.

Jazz si Em mi-au zambit, inainte de a intra am inspirat si am expirat de cateva ori pentru a nu fi, din nou, nervoasa.

Dupa ce am intrat am inchis usa dupa mine, ceea ce am vazut m-a ingrozit foarte tare. Charlie era intins pe un pat din spital cu cateva tuburi in jurul lui si in el, era vanat pe fata, bratele si picioarele lui erau in ghips, era palid. Dumnezeule…Ce am facut ? Ce i-am facut ? …am inceput sa plang si mi-am muscat limba pentru a nu suspina.

Am facut cativa pasi pentru a ma aseza pe scaunul de langa patul lui si mi-am pus capul pe pat, l-am observat cu seriozitate un timp, expresia fetei lui era calma, parea ca viseaza lucruri frumoasa, acest lucru m-a calmat putin.

Cand m-am uitat la corpul lui aproape distrus de Victoria ma simteam vinovata..Ce a facut ? De ce Charlie ? De ce nu eu? Lacrimile mi se prelingeau pe obraji, intr-adevar eu eram un pericol pentru toate persoanele din jurul meu, eu eram cea mai rea persoana pe care am cunoscut-o in viata mea.

In timp ce ma concentram la lacrimile care cadeau pe patul lui Charlie am simtit cum ceva imi atinge cu putere capul, cand am deschis ochii l-am vazut pe Charlie, era treaz, un mic zambet se afla pe chipul lui, care era vanat din cauza loviturilor pe care le-a primit. Inima parca vroia sa iasa din piept, mi-am sters repede lacrimile cu manecile puloverului si i-am zambit.

-Buna micuto!- A spus cu vocea sa groasa si ragusita.

-Ta….ta – M-am balbait putin din cauza suspinelor care vroiau sa iasa afara.

-Shh…calmeaza-te Bellla! – A zambit- Totul va fi bine. – A murmurat.

Nu puteam sa spun nimic,suspinele vroiau sa iasa, singurul lucru pe care l-am facut in acel moment a fost sa ma ridic si sa il sarut pe frunte.

-Ia te uita Bella! – A ras printre dinti- Ar trebui sa ma aflu in pericol mai des! Cata dragoste!

Am ras, Charlie era bine, el va fi bine, acesta era singurul lucru care ma interesa in acest moment.

-Ia te uita tata! Vad ca nici cand esti bolnav nu te paraseste amuzamentul.

S-a incruntat…

-Oh..haide serifule Swan! Era o gluma!– I-am zambit cu tandrete.

-Ai dreptate, fiico.- M-a luat de mana cu mana sa care se afla in ghips. – Animal salbatic nenorocit!– A marait. – Data viitoare voi lua cu mine pusca.

Un fior mi-a strabatut intregul corp, mi-am imaginat cum Victoria l-a atacat pe tatal meu, am dat din cap pentru a scapa de aceasta idee, acum acest lucru nu era important, important era ca Charlie sa fie bine.

-Nu va exista o data viitoare, tu –am aratat cu degetul spre el- Vei sta acasa pana cand vei scapa de toare astea, ma indoiesc ca vei reusi sa ii prinzi pe hoti cand ai jumatate de corp in ghips.

-Ha! Ha! Ai dreptate, Bells!- A zambit.

Ne-am uitat unul la altul cateva minute, simteam cum o piatra mi-a fost luata de pe inima, simteam cum sangele era din nou in obrajii mei si cum inima batea normal.

-Asadar, cred ca voi mai sta in acest pat inca cateva zile, dar, tu domnisoara, nu vei lipsi de la scoala. – S-a incruntat – Asadar vei sta in casa doctorului Cullen.

-Ce?- am strigat- Daca crezi ca te voi lasa aici esti nebun, nu voi merge la scoala, nu sunt in sezonul examenelor, asadar…

Si-a pus unul dintre brate pe gura mea, eu vorbeam in continuare

-Nici gand! Tu vei pleca, iar eu voi ramana aici, cand vei iesi de la scoala poti sa vii sa ma vizitezi. De acord ?- Mi-a poruncit, pentru un moment el parea a fi tatal meu.

-De acord.- Am soptit.

Dupa amiaza a trecut foarte repede, i-am povestit tot ce am facut de ieri pana azi, am evitat unele detalii cum ar fi “tata, Emmett m-a pus in spatele lui si a fugit prin padure pana la casa Culeniilor, unde Alice, a avut o viziune in care eu ma predam Victoriei” sau “Tata, l-am sarutat pe Antonio.” Cred ca e mai bine pentru sanatatea lui ca el sa nu stie aceste lucruri. Mi-a spus ce i-au spus doctorii, despre oasele sale rupte de la picioare si de la maini. Mi-a spus ca Jake si Billy l-au vizitat si ca si tatal lui Antonio de asemenea i-a facut o vizita.

-Iti place de acest baiat, nu-i asa? – A zambit.

-Tata suntem doar prieteni.- Am inrosit imediat.

-Da, desigur Bella si eu sunt Mickey Mouse.- A zambit din nou

-Pai, ca sa fiu sincera, semeni un pic cu el tata.- Am ras amandoi in acelasi timp.

Mi-am luat la revedere de la el, deja era intuneric afara, trebuia sa se odihneasca, la fel si eu, azi a fost o zi plina de emotii.

Am iesit din spital, eram calma, stiam ca Charlie va fi in siguranta aici, deoarece Carlisle era in ture de noapte.

Cand ne-am intors spre Forks nimeni nu a spus nimic, fiecare medita. Am inceput sa ma ingrijorez nu stiam ce se va intampla cand voi ajunge in casa Cullenilor. Ma stresa faptul ca trebuie sa locuiesc sub acelasi acoperis cu Edward, Tanya si ceilalti membrii Denali. De ce se aflau aici? Ce este atat de important incat au venit toti? Aceste intrebari mi-au amintit de indoiala pe care o aveam azi dimineata, stiam ca Culleni imi ascundeau ceva, dar ce? Trebuie sa o intreb pe Alice, mai devreme sau mai tarziu trebuie sa imi spuna, vreau sa spun ca voi locui in casa ei timp de o saptamana, pana cand Charlie se va intoarce acasa. Am inceput sa tremur doar cand mi-am imaginat…va trebui sa imi spuna mai devreme sau mai tarziu.

Am parcat in garajul Cullenilor, intre Volvoul argintiu si Porche-ul galben a lui Alice, toate luminile din casa erau aprinse, am reusit sa deduc ca ei se aflau in salon.

Cand am coborat din jeepul lui Emmett, Alice a mers in casa in timp ce Jazz si Emmett au stat unul de o parte si unul de cealalta parte.

-Ei bine Bella, stii deja. – A spus Emmett serios.

-Ce? – am intrebat

–Nu ne place de Antonio. – A spus Jazz maraind.

Nu le-am spus nimic, am mers in vontinuare. Incercam sa nu rad, cei doi erau atat de draguti cand faceau pe fratii gelosi.

–Nu te fa ca nu intelegi.- A murmurat Emmett

-Nu il vrem aproape de tine. – A spus Jazz

– Asadar… te-am averitzat.- a incheiat Emmett.

-Bine baieti, nu stiam ca trebuie sa va cer voie ca sa ies cu cineva, am crezut ca Charlie e in spital, dar daca insistati atat de mult ii voi transmite mesajul.- Am zambit

–Da.- Au spus amandoi in acelasi timp.

Am intrat in casa, inca radeam in interiorul meu, Jazz si Emmett erau pentru mine fratii mai mari pe care nu i-am avut, erau atat de amuzanti cand erau gelosi, desi stiam ca exista un motiv pentru care erau asa, iar acest motiv statea in salon, o tinea de mana pe iubita sa.

-Isabella, draga mea. – Vocea lui Esme m-a facut sa imi iau privirea de la Edward- Ce bine ca te-ai intors ! Cum se simte Charlie ? Nu-i asa ca e bine ?

-Da, Esme. Va fi bine. –Am zambit

-Oh, ce bine! Ti-am spus ca totul va fi bine. – M-a imbratisat si m-a pupat pe obraz.

-Da, ai avut dreptate ! – Am murmurat suav.

-Bella, draga mea, du-te in dormitor esti mai mult moarta decat vie.- Mi-a soptit Esme in ureche.

-Da, Esme.

Am urcat scarile cu pasi lenti, simteam cum niste priviri erau fixate pe spatele meu, stiam foarte bine ale cui priviri erau, am oftat in timp ce imi trageam picioarele la etajul al doilea, iar de acolo pana in camera lui Alice. Am intrat si m-am asezat pe canapea.

Stiam foarte bine ca ceva ciudat se intampla, familia Cullen imi ascundea ceva, dar ce? Ce imi ascundeau? De ce toti membrii familiei Denali se aflau aici? Ce se va intampla? In continuare eram absorbita de gandurile mele, stateam cu ochii inchisi pana cand am simtit ca cineva s-a asezat langa mine.

-Bells- A spus Alice cu vocea ei suava si calma.- Uite pijamaua ta, schimba-te, te voi duce in noua camera a oaspetilor. – A ras usor.

-Da, Alice.- M-am uitat cu indoiala la ea cateva minute, stiam ca acesta era momentul perfect pentru a o intreba ce se intampla, asa ca mi-am adunat toate puterile si am deschis gura.

-Asculta, Alice…- “Spune odata, idioato”..imi reprosam

-Da. Spune Bella! – Se uita la mine cu curiozitate.

-As putea sa vorbesc cu tine o clipa?- Am soptit

-Binenteles. Despre ce vrei sa vorbim?

-Despre ceva important. –am soptit- Dar am putea merge afara, la rau, nu vreau sa auda cineva.

A ras printre dinti.

–Binenteles, prostuto! Sa mergem!

Dupa ce a spus asta m-a luat in brate si am coborat scarile, am mers prin bucatarie si am iesit din casa. Cand ne-am apropiat de rau, Alice, cu pasii ei de balerina s-a asezat pe iarba si a lovit usor langa ea ca sa ma asez si eu, am ascultat-o. Era o noapte foarte frumoasa, desi era intunecat, raul era luminat de lumina lunii, aceasta se reflecta in rau, puteam sa aud toate suntele facute de animle, era un loc magic, pacat ca va ploua, se simtea scest lucru in felul in care batea vantul

-Acum spune-mi ce doresti sa stii.- A zambit cu acel zambet de argint care ma innebunea atat de mult scotandu-ma din gandurile mele.

-Alice..eu…aaa…- M-am balbait.

-Spune odata, Bella! – In vocea ei am observat nerabdarea.

-Imi ascundeti ceva, nu-i asa? – Am privit-o cu neincredere- Ceva se intampla, iar voi nu vreti sa imi spuneti.

In acel moment era nervoasa, a facut ochii cat cepele.

-De crezi asta Bella?- A soptit.

-Pentru ca toti membrii familiei Denali se afla aici si pentru ca de fiecare data cand Tanya se uita la mine in ochii ei observ o urma de batjocora…asadar, stiu ca imi ascundeti ceva.- Am soptit.

Niciuna dintre noi nu a spus nimic pentru cateva minute. Alice era rigida si se uita intr-un loc indepartat, stiam ca acest lucru e ceva rau. De ce a reactionat in acest mod? Ce se intampla? Nu am mai putut suporta anxietatea si am intrerupt linistea.

-Alice, spune-mi ce se intampla!- am spus cu nerbadare- Incep sa ma enervez.

-Bella eu nu sunt persoana adecvata pentru ati da aceasta veste.- A murmurat, inca avea privirea pierduta.

–A nu? Atunci cine e?- Am spus cu manie.

– Tu si cu Edward trebuie sa vorbiti despre acest lucru.- A soptit

-Alice, spune-mi tu, stii bine ca fratele tau nu imi a spune nimic.

-Nu, Bella. – era serioasa- Nu pot, acestea sunt problemele lui Edward si ale lu’ Tanya.

-Te rog, Alice! Daca intr-adevar ma iubesti spune-mi. Te rog! – Vocea mea era din ce in ce mai joasa.

–Nu Bella, chiar nu pot.

Spunand asta s-a ridicat repede si a mers cu pasi lenti spre casa, reactia sa m-a impresionat. Alice niciodata nu s-a purtat asa cu mine, ceva se intampla…Dar ce? Ce legatura aveau Tanya si Edward in asta?…aceasta intrebare m-a facut sa ma gandesc la ce era mai rau, am scuturat capul pentru a scapa de aceste ganduri. “Calmeaza-te, Bella! Nu poate fi atat de grav” am incercat sa ma calmez…dar nu am reusit.

Am mai stat cateva minute asezata pe iarba, sub luna, incercand de rasputeri sa gasesc un raspuns, dar nu am obtinut decat o durere de cap si o durere mare in suflet.

M-am ridicat si am mers cu pasi lenti spre casa, toti se aflau in salon, vorbeau intre ei, dar cand am intrat in casa toti au tacut, acest lucru m-a facut sa am si mai multe suspiciuni, dar nu am spus nimic, am urcat scarile, iar cand am ajuns in camera lui Alice am luat pijamaua si m-am schimbat. Am iceput sa ma gandesc la existenta mea, mi-am amintit de momentele in care am fost fericita cu Edward, macar acest lucru ma linistea putin, de obicei, cand sunt trista sau nervoasa imi amintesc de acele clipe in care am fost fericita cu el si ma linistesc.

Dupa ce m-am schimbat in pijamaua de un albastru inchis, pe care mi-a dat-o Alice, care era alcatuita dintr-o pereche de bichini si un tricou de matase, am urcat repede la al treilea etaj, unde se afla probabil camera de oaspeti.

In holul de sus se aflau doua usi, una in fata celeilalte, asadar m-am hotarat sa ma duc in cea din stanga. Am deschis usa si am intrat in liniste, am aprins luminile si am vazut caci camera era goala, doar in mijlocul camerei se afla o cutie mare alba, parea a fi o cutie in care se pun rochiile de mireasa, era deschisa si se vedea o tesatura crem, de matase…M-a cuprins curiozitate…Ce era asta? De ce aveau o camera in care tineau aceasta cutie? Exact cand am facut un pas pentru a ma apropia de cutie, s-a deschis usa si eu m-am speriat.

-Bella, camera de oaspeti se afla in fata.- A spus Alice, avea o expresie serioasa.

-Oh, imi pare rau, m-am inselat.- Am spus avand obrajii rosii de rusine.

-Asa e..- Mi-a facut semn sa ies.

Am iesit cu pasi lenti cand m-am aflat in fata celeilalte usi Alice a inchis usa camerei goale cu cheia si a plecat. De ce era Alice suparata pe mine? Ce am mai facut acum? Am oftat si am deschis usa camerei de oaspeti, cand am intrat am fost impresionata, in mijloc se afla un pat matrimonial foatea inalt, avea un echilibru delicat…avea toate tipurile de albastra si sclipiri de auriu, era foarte frumos.

Am urcat dintr-o saritura in pat si m-am lasat sa cad pe perini. Deoarece pleoapele erau grele am inchis ochii si m-am lasat purtata de acea somnolenta de care aveam atat de mult nevoie. Stiam foarte bine ca acest mister avea legatura cu Tanya si Edward..dar..de ce? Ce se intampla? Mintea mea zbura din nou si m-am predat inconstientei…Am visat ultimele zile in care am fost iubita lui Edward, stiam ca aceste sentimente si ca aceste amintiri imi vor lasa un gust amar, dar merita. Edward era singura persoana care merita ceva in viata mea, stiam ca voi putea suporta sa il vad impreuna cu Tanya, stiam…desi acest lucru m-ar costa sufletul, viata, fericirea lui era mai importanta pentru mine decat orice lucru de care am nevoie. Stiam ca plang, in visele mele puteam sa simt cum lacrimile se preling pe obraji, desi nu stiam de ce.

M-am trezit foarte devreme, atat de devreme incat soare nu a rasarit inca, m-am intins in pat pentru a ma trezi complet. M-am schimbat, am luat hainele pe care, presupun, ca mi le-a lasat Alice aseara, m-am incaltat…in cateva minute eram gata.

Am iesit din camera mea in liniste, m-am gandit sa ma duc in camera lui Alice ca sa vorbesc cu ea, nu imi place sa fim suparate una pe alta…ea e prietena mea cea mai buna.

Cand am intrat in camera lui Alice am observat ca ea nu era acolo, am coborat scarile, dar nu se afla nici in salon, nici in bucatarie, mai bine zis nu m-am intalnit cu niciun Cullen. “Probabil au mers la vanatoare” am spus in gand.

M-am asezat pe o canapea, dar cand am vrut sa ma uit la televizor am vazut pe masa niste hartii care mi-au atras atentia, le-am luat in maini si le-am citit cu curiozitate.

“Nu!!” am strigat lasandu-ma sa cad in genunchi. “Asta nu mi se poate intampla!”