Cap19* – Insensibila

Am simtit cum ceva din interiorul meu se rupe lent si cum lasa un mare dezastru in urma sa. Nu imi venea sa cred ce vad in fata ochilor. Vroiam sa cred ca toate aceste lucruri sunt un cosmar creat de subconstientul meu, dar oricat de mult as fi incercat sa ma trezesc din acest vis ingrozitor nu am putut. Am incercat sa ma uit in alt loc, dar nu am reusit, ma uitam la acea scena nenorocita. Din nou am simtit ca viata mea nu mai are niciun sens.

Ma durea tot, ma simteam de parca fiecare organ slabeste din ce in ce mai mult, iar centrul pieptului meu se deschidea pentru a lasa loc goliciunii. Mi-am amintit de durerea pe care mi-a provocat-o James cand mi-a rupt piciorul, as prefera de nenumerate ori sa imi rupa picioarele de mii de ori si sa nu simt aceasta goliciunea din pieptul meu. De ce se incapataneaza atat de mult sa ma raneasca? Oare nu stie ca ceea ce face ma doare mai mult decat ceea ce spune? Ca din cauza lui eu nu voi mai fi fericita niciodata?

-Sa mergem la ore! – Am spus si l-am tras pe Antonio de mana.

El a aprobat si a venit in urma mea.

Am mers spre clasa fara sa spunem nimic, i-am multumit pe plan mental din suflet lui Antonio, mintea mea era plina de ganduri incoerente si inima imi era plina de durere, asadar nu eram foarte atenta la ceea ce se intampla in jurul meu. Niciodata nu m-am gandit ca Edward se va comporta asa, este complet ipocrit cu el insusi. Nu se presupune ca el este domnul moralitate? Ca el niciodata nu trece limitele? Se pare ca m-am inselat, Edward nu mai este persoana pe care am cunoscut-o, din pacate pentru mine nu stiam de ce s-a schimbat.

Cand am intrat in clasa ne-am asezat pe locurile noastre, mai bine zis Antonio m-a asezat pe locul meu deoarece eu nu eram in stare sa imi misc vreun muschi fara sa ma doara inima.

-Printeso te simti bine? – Desi am auzit de la indepartare vocea iubiului meu am observat anxietatea din vocea sa.

Eu doar am dat din cap in semn ca da.

-Esti sigura? Nu vrei sa te duc la infirmerie? – A intrebat, din nou preocupat.

-Trebuie sa ma duc la baie. – Am murmurat.

M-a ridicat instantaneu, nu i-am mai acordat timp pentru a-mi spune ceva si am iesit din salon cat de repede am putut.

Am ajuns foarte repede la baie, din fericire pentru mine nu era nimeni acolo, in clipa in care m-am prins de chiuveta toata lumea s-a prabusit asupra mea.

Am inceput sa hiperventilez, durerea din pieptul meu cu fiecare secunda care trecea se extindea tot mai mult, pana cand a fost pe punctul de a-mi zdrobi plamanii si de a ma lasa fara aer. Am inceput sa plang, lacrimile se prelingeau pe obraji, mi-am amintit de tot ce s-a intamplat in parcare: corpul lui pe al Tanyei, mainile lui pe soldurile ei, urcand si coborand pe partile sale laterale, limba lui dansand salbatic in gura ei nenorocita. Pe mine niciodata nu m-a sarutat asa, niciodata nu m-a sarutat cu atat de multa pasiune neinfranata. “Pentru ca pe tine nu te iubeste! Niciodata nu te-a iubit si niciodata nu o va face!” mi-a spus o voce din fondul mintii mele, la care am raspuns cu si mai multe lacrimi.

M-am prabusit pe podea, mi-am atins pieptul si am incercat sa inchid golul imaginatiei pe care il simteam, dar pentru prima data dupa aceste luni eterne asta nu m-a ajutat la nimic, asta e ceva mult mai mare, pe care nu o pot controla, din nefericire pentru interiorul meu.

Nu stiu cat timp am stat acolo, pot fi secunde sau ore, acum asta era ceva fara importanta, eram constienta doar de durere.

Stiam ca trebuie sa ma intorc la ore, stiam ca daca nu ma voi duce in aceasta clipa voi trezi suspiciuni, asadar, cu durerea pe care o simteam m-am ridicat si m-am uitat in oglinda. Din fericire, Alice mi-a facut genele cu un rimel care nu curge, machiajul meu era intact, doar ochii imi erau rosii si iritati din cauza lacrimilor. Am inspirat adanc, mi-am sters lacrimile si am iesit din baie cu pasi lenti, am timp mai incolo sa ma prabusesc din nou.

Pe drumul spre clasa mintea mea era inconstienta, intr-o stare de amortire care facea ca durerea sa fie mai suportabila, dar niciodata nu pleca. Edward s-a hotarat sa ma uite, deci si eu il voi uita pe el. Nu imi foloseste la nimic sa fiu atasata de o persoana care nu ma iubeste. Ma ranesc pe mine, pe persoanele din jurul meu si pe Edward. Edwardul cel nou este atat de diferit, niciodata nu am crezut ca se va schimba atat de mult, dar din nefericire m-am inselat. El nu mai era Edwardul meu, el era o persoana foarte diferita si fara sentimente, cel mai mult ii place sa raneasca persoanele din jurul sau si dintr-un motiv straniu pe mine mai mult decat pe ceilalti.

-Domnisoara Swan ce onoare ca ni te alaturi azi! – Mi-a reprosat profesorul cu mult sarcasm.

-Imi pare rau. – Am murmurat si am mers spre locul meu fara sa il privesc pe vampirul tampit care se afla langa mine.

Ora a continuat, dar eu eram foarte departe de aici incat nu puteam sa ascult ceea ce se spune. Pentru prima data, in viata mea, mi-a parut rau ca am venit in Forks, ca l-am cunoscut pe Cullen, ca m-am indragostit de Edward, da, am regretat ca i-am daruit dragostea mea, ca l-am asteptat sase luni, ca nu am plecat cu mama mea in Jacksonville cand am avut aceasta sansa, ca primul sarut l-am avut cu el, mi-a parut rau ca atunci cand a intrat in cantina m-am uitat la el. Regret ca mi-a trecut prin gand sa vin aici.

Cum poate cineva sa iubeasca asa pe o persoana care o raneste atat de mult? Cum se presupune ca ar trebui sa supravietuiasca si sa o iubeasca in continuare? Ma puteti numi lasa, daca vreti, dar m-am saturat de toti, m-am saturat sa fiu ranita in continuare, m-am saturat ca viata mea sa valoreze atat de putin pentru Edward.

Un nou sentiment s-a nascut in interiorul meu, simteam cum corpul meu se tensioneaza si cum inima iese incet pe ochi. Ma simteam de parca, de fiecare data, inima mea se congela lent si cum un val cu sentimente diferite imi inundau corpul sufocandu-ma. Cum se poate numi ceea ce simt? Ma simteam de parca corpul meu se seca si ca se umplea mai mult cu nimic decat cu aer pur. Simteam cum fiecare celula a murit si cum au cauzat o durere atat de mare pe care nu o pot descrie in cuvinte.

O lacrima s-a prelins pe obraz. L-am pierdut, nu il voi recupera niciodata, iar sentimentele mele au plecat in acelasi moment cu el.

Mii de idei mi-au venit instantaneu, mii de promisiuni cu ceea ce trebuie sa fac, mii de decizii pe care trebuie sa le iau. Bella Swan s-a evaporat, eu eram doar umbra a ceea ce am fost candva si resturile sperantelor pe care le-am visat intr-un moment al vietii.

Mi-au promis ca nu voi mai plange pentru el si la dracu daca nu voi fi in stare sa ma tin de promisiune. Stiam foarte bine caci daca in acest moment nu voi inchide tot ce simt intr-o cutie nu o voi mai face niciodata, pentru ca niciodata nu voi putea trece peste. Toate lucrurile pentru care am luptat, pe care mi le-am dorit, inclusiv inima mea, vor fi uitate, ceva nebulos care s-a intamplat candva si care nu se va mai intampla.

Ora s-a terminat si o data cu ea a plecat si viata mea. M-am ridicat mecanic fara sa ma uit la cel care statea langa mine. Eu si iubitul meu ne-am luat de mana si am mers spre urmatoarea ora. Puteam sa simt ca Antonio este tensionat si ca vrea sa imi puna multe intrebari, dar pentru un moment nu am de gand sa raspund la niciuna. Mintea mea inca incearca sa inteleaga schimbul care s-a produs, cu cat mai putine persoane ma intrerup in acest moment, totul va iesi asa cum mi-am propus.

Asa au trecut urmatoarele ore, in liniste. Corpul meu pare gol, mai usurat, dar nu imi place acest lucru, nu imi este dor de toata acea durere pe care am simtit-o, dar ma simt de parca as trai intr-un cadavru. Fara viata am parcurs toate orele tinandu-ma de mana cu iubitul meu, doar acest lucru ma asigura ca inca sunt pe pamant, ca inca ma miscam si ca imi continuam viata, sau ma rog cum se numeste aceasta stare care seamana atat de mult cu cea din primele sase luni fara el, numele acestei persoane a fost sters din mintea mea.

Stiam si eram constienta ca ochii mei nu exprimau nicio emotie, caci clipeam si respiram din necesitate. Stiam ca paream un zombi si asa voi fi pentru restul vietii mele.

-Iubire, vrei ceva de mancare? – A intrebat Antonio aducandu-ma la realitate.

-Nu multumesc! – Am murmurat incercand sa ii zambesc, dar acea fericire nu mi –a vazut in ochi.

-Te simti bine printeso? – M-a intrebat luand chipul meu in mainile sale puternice.

-Da, minunat! – Am soptit deoarece sunetul vocii mele ma speria, era atat de diferit de cel cu care m-am obisnuit.

M-a sarutat rapid si m-a luat de mana.

-Sigur te simti bine? – A spus strambandu-se

Doar am dat din cap si l-am sarutat, dar nu a fost un sarut scurt, ci un sarut care pe vechea Bella o lasau fara respiratie, dar in acea clipa nu a facut decat ca fantoma Bellei mele sa se ascunda si mai mult in cutia sa.

Ne-am despartit lent si un zambet s-a schitat pe chipul lui. M-a luat de mana si am mers spre masa noastra, cand am ajuns acolo mi-am dat seama ca toata lumea din cantina se uita la mine. Probabil din cauza tatalui meu, atacului sau si pentru ca Antonio si eu eram iubiti. Vechea Bella s-ar fi inrosit si ar fi fugit, dar acum nicio culoare nu mi-a colorat obrajii, aceasta era senzatie de care imi va fi dor cu adevarat, dar acum totul s-a redus la uitare.

Antonio era absorbit de jocul lui cu degetele mele si a baut cu paiul din limonada in timp ce ma uitam la el. Nu intelegeam cu adevarat de ce a gustat, nici de ce dorea sa fie cu mine, dar i-am multumit mental pentru asta. In minte mea goala auzeam cuvintele lui Alice, lipsite de vreo emotie

“El te poate salva de tine insuti!”

Oare e adevarat? Voi suporta tot ce va urma doar pentru a ma salva de mine? Speram ca acest lucru sa fie adevarat. El, Charlie si Jake sunt singurele persoane care ma mentin aici, cu picioarele pe pamant si niciodata nu voi putea sa ii rasplatesc in totalitate.

In momentul in care aceste ganduri mi-au strabatut mintea, ochii verzi a lui Antonio s-au intalnit cu ochii mei caprui si am observat in ei o expresie pe care nu o recunosteam. Era ca si cum el imi putea citi gandurile, ca si cum cu o singura privire a inteles tot ce simteam, in acest caz ceea ce trebuie sa simt, pentru ca corpul meu nu reactioneaza, de parca el a reusit sa vada inima mea pentru un moment.

Intr-un fel acest moment a fost atat de special incat m-a facut sa zambesc instantaneu, stiam foarte bine ca el si-a dat seama ca acesta nu era un zambet adevarat si ca era gol, dar parea de parca el stie, de asemenea, motivele comportamentului meu. Multumesc lucrurilor care exista in ceruri – deoarece incep sa ma indoiesc ca, intr-adevar, cineva de sus se uita la noi- nu a cerut nicio explicatie care m-ar fi facut sa ma simt si mai rau.

Cand m-am uitat peste umarul lui Antonio am observat ca trei perechi de ochi caramelizati se uitau la mine. Urmareau fiecare miscare, dar pentru mine, ei nu mai avea o importanta anume, asadar am deviat privirea. Stiam ca oricum, intr-un moment sau altul va trebui sa ma obisnuiesc cu ideea ca nu ii voi mai vedea, pun pariu ca ceea ce vor face doua persoane de la acea masa va fi foarte curand, iar el va pleca, va disparea pentru totdeauna din viata mea, din nou.

Cand s-a sunat m-am ridicat si l-am luat de mana pe iubitul meu, pe salvatorul meu, m-am agatat de el de parca ar fi un salvamar si de parca viata mea depinde de el, el mi-a dat drumul si si-a pus o mana pe talia mea. El stia foarte bine semnificatia acestui fapt si a inteles de ce am nevoie.

Am mers spre ora de biologie in liniste, mai bine zis linistea era plina de intrebari la care eu negam sa raspund. Am intrat in salon, Antonio inca ma tinea de talie si m-a condus pana la locul meu, unde o anumita persoana, a carui nume era inchis in cutia mea cu amintiri, se afla deja acolo.

Salvamarul meu s-a aplecat, mi-a luat chipul cu mainile sale si m-a sarutat suav si afectuos.

-Te iubesc! – A murmurat, eu am aprofundat si mai mult sarutul, ignorand micile bufnituri care ieseau din pieptul persoanei care se afla langa mine.

“Eu l-am avertizat” mi-am spus in gand.

In momentul in care mainile lui Antonio au inceput sa faca traiectoria laterala, pentru a ajunge la talia mea, profesorul a intrat in clasa si a incheiat sarutul nostru.

-Asta nu s-a terminat inca. – A murmurat jucaus Antonio inainte de a-mi musca lobul urechii si de a pleca cu un zambet schitat pe buzele sale senzuale.

Am suspinat pronuntat si m-am uitat la tabla, ignorand complet persoana care se afla langa mine si care nu inceta sa emite maraituri din gatul sau. Am auzit tic, tic, tic…un lucru care a cazut pe podea, langa mine, exact in locul in care se afla el. M-am uitat in jos si am vazut o multime de piese mici care proveneau de la masa noastra, cand mi-am ridicat privirea am vazut mana alba a lui care era integrata in birou, acesta a facut un semn in lemn si daca nu va termina in aceasta clipa va perfora suprafata de granit fals.

M-am intors intr-o clipa la tabla, nu vroiam sa ma intalnesc cu ochii lui, cu cat incep mai devreme si nu ma mai uit la ei cu atat mai bine va fi pentru mine.

Un marait am auzit din nou, dar nu m-am intors.

Am blocat gandurile mele care avea cea mai mica tentatie de a deschide cutia. Mi-am luat notitele la ora, ca si cum el nu s-ar afla aici. Pentru prima data nu m-am inrosit, inima mea nu a inceput sa bata puternic si respratia mea era aceeasi, eu m-am schimbat si el a observat asta.

Am avut o necesitate vaga de a ma ascunde in parul meu, dar acest lucru nu mai era necesar, nu…nu era necesar pentru cineva care nu mai avea culoare in existenta sa. Asa a continuat ora, cuvinte nespuse si maraituri aproape audibile, ganduri incoerente si suspine imaginare.

Nu pot sa spu ca gaura din pieptul meu a disparut, mai bine spus s-a extins lasand corpul meu intr-o stare de intuneric pe care nu vroiam sa o trezesc. Acum corpul si mintea mea au devenit insensibile la fiecare lucru care se intampla in jurul meu, exact asa cum ar fi trebuit sa se intample acum mult timp.

Cand s-a sunat o amintire vaga a unei senzati de usurare m-a strabatut, desi nu puteam sa spun ca despre asta e vorba, deoarece de atat timp nu am mai simtit pace, liniste incat imi era dificil sa recunosc senzatia.

L-am luat de mana, din nou, pe salvamarul meu si am mers spre sala de gimnastica, ultima ora din prima zi din viata mea noua. Am ajuns si din fericire pentru mine a fost o ora teoretica, ceva ce se referea la baschet, binenteles ora la care nu am fost prea atenta.

********

Stateam cu capul in poala iubitului mei, in timp ce el lasa o linie de saruturi pe gatul meu. Luminile din sala era stinse, deoarece ne uitam la un film care se referea la baschet, asadar nu era nicio optiune ca unul dintre noi sa il vada, mai ales pentru ca ne aflam departe de toti.

Dintr-o miscare mi-am intors capul, – care inca se afla in poala lui Antonio- el si-a inclinat capul pana cand a atins buzele mele. La inceput sarutul a fost afectuos si suav, dar intr-o clipa l-am aprofundat si sarutul a urcat foarte repede la urmatorul nivel. Am pus o mana in parul lui matasos si negru, iar cealalta se afla pe abdomenul meu. Limbile noastre dansau salbatic, iar temperatura a urcat la urmatorul nivel sau asta a fost ceea ce am simtit vag. Respiratiile noastre erau sincronizate, am gasit propriul nostru ritm. Nu stiu cat timp am stat asa, savurand gura celuilalt, deoarece corpul meu cerea mai mult m-am despartit putin de el si m-am ridicat pentru a fi la aceeasi inaltime. Gura lui s-a impreunat cu a mea in timp ce mainile sale imi atingeau spatele, iar ale mele pieptul sau.

Dintr-o miscare rapida m-a asezat deasupra lui, punand mainile pe soldurile mele, iar eu i-am inconjurat gatul cu bratele mele si m-am apropiat si mai mult de el, daca asta era posibil. Mainile lui se aflau sub bluza mea, le avea reci, o usoarea senzatie de nostalgie m-a cuprins, dar a disparut cand o mana de-a lui mi-a atins un san. Gura lui a facut ca gemutul care a iesit din gatul meu si care m-a facut sa ma cutremur sa taca.

Mainile mele ii atingeau abdomenul bine facut si au deschis nasturii de la camasa sa. El era cald, nici rece, nici fierbinte, pur si simplu cald.

Pentr-un un moment gura lui s-a despartit de a mea si mi-a muscat de lobul urechii, m-am apropiat si mai mult de el cand am auzit un suspin in urechea mea. Chiar si cu hainele pe noi puteam sa simt corpurile noastre care se frecau si care formau caldura lor proprie.

Puteam sa simt intre picioarele mele ca micul nostru joc devine ceva mai mult, mai intens. In alte circumstante m-as fi speriat, dar astazi, in prima zi din viata mea noua vroiam doar sa uit.

Mainile mele au coborat lent spre pantalonii sai si au desfacut nasturele de la ei, in timp ce limbile noastre dansau acelasi dans. Acum era putin mai emotionant pentru ca stiam ca in orice clipa ne poate vede cineva.

Mainile lui, care se aflau sub bluza mea, au desfacut inchizatoarea sutienului meu in timp ce fiori mici imi strabateau corpul. O caldura stranie a inceput sa se formeze in centrul meu.

Din nefericire pentru mine, am simtit cum o privire imi distruge spatele si stiam foarte bine despre cine este vorba. M-am separat incet de Antonio privindu-l in ochi.

-Ne vede – I-am soptit in ureche muscandu-i lobul urechii si dandu-ma jos de pe el.

El s-a uitat in toate partile pana in momentul in care s-a intalnit cu privirea ei, acei ochi caramelizati care au facut ca micul nostru joc sa nu se efectueze.

******

-O cunosti? – A murmurat in urechea mea luandu-si pe el camasa, mainile ii tremurau.

-Da, se numeste Tanya. – Am soptit din nou

El a dat din cap.

Fantoma unei senzatii pe care nu am reusit sa o descifrez mi-a strabatut intregul corp, dar la urma urmei nu este ceva pentru care trebuie sa ma intereseze, nu-i asa? Asta se va intampla mai devreme sau mai tarziu si cel mai bine e sa fie cu Antonio. Daca s-ar intampla cu Antonio de ce continui sa ma simt vinovata? Eu i-am lasat drumul liber, chiar si asa corpul meu nu se simte prea bine.

Dupa cateva secunde dupa ce Antonio si-a inchis si ultimul nasture de la camasa s-au aprins becurile, iar acei ochi caramelizati nu s-au mai uitat la noi.

Am coborat si am mers cu pasi lenti spre iesirea salii de gimnastica, acolo o voce, din spatele nostru, a strigat.

-Hey Antonio! – Amandoi ne-am intors pentru a-l vedea pe antrenorul Clapp care flutura din maini. – Poti sa vii cu mine pana in biroul meu? Trebuie sa vad niste lucruri la echipa de fotbal, avand in vedere ca tu esti capitanul am nevoie de ajutorul tau.

Antonio s-a intors spre mine si mi-a dat cheile masinii.

-Tine printeso! Pune ghiozdanele in masina, te rog! – M-a sarutat suav si rapid, mi-a dat ghiozdanul sau si a fugit spre antrenor. – Vin intr-o clipa!

Am suspinat si am mers cu pasi lenti spre parcarea scolii, majoritatea proprietarilor de masini plecau. Intre putinele masini pe care le-am vazut ca se aproprie de iesire a fost si un volvo argintiu, mi-am reprosat simplul fapt ca mi-am amintit de ei.

Cand am ajuns la Mustang am pus ghiozdanele in locurile din spate. Usor, usor toate masinile paraseau parcarea, au mai ramas doar masina lui Antonio si doua masini ale unor profesori. Antonio a intarziat destul de mult.

Masina iubitului meu se afla exact langa spatiul care duce spre padure, in spatele meu se aflau arborii, dintr-un motiv straniu eu am simtit cum cineva, care se ala in padure, ma observa. Cand un fior mi-a strabatut corpul am iesit din masina si eram dispusa sa merg in scoala sa il caut pe iubitul meu. Am deschis portiera , cand am incercat sa cobor o mana rece mi-a atins bratul.

-In sfarsit, ne intalnim Isabella! – A spus o voce de felina, apoi instantaneu totul a devenit negru.

ALICE POV

Ma aflam in sala casei mele dupa o alta zi de scoala, o alta zi in care nu am stat cu surioara mea, o alta zi in care Edward a trebuit sa evidentieze toata latura sa impulsiva si sa o sarute pe logodnica lui, pe care Rose a numit-o tarfa, in parcare in vazul tuturor.

Cat va dura asta? Edward nu intelege ca trebuie sa fie cu Bella? Ca sunt facuti unul pentru altu’? Dar cum asa? Edward mereu trebuie sa evidentieze prima data latura sa salbatica si sa faca in asa fel incat saraca Bella sa il urasca pe zi ce trece tot mai mult. Minunat!

Jazz nu era acasa, a mers cu Emmett si Rose la vanatoare. Din nefericire pentru mine am ramas cu Denalii, nu se pune problema ca mie sa nu imi placa de ei, ei bine exista o exceptie. Dar Edward chiar crede ca il voi ajuta cu nunta? Ca eu o voi trada pe Bella in acest fel? Cumva nu ma cunoaste? Sau pentru ca a stat atat de mult timp cu persoana care ii este logodnica – “tarfa” imi amintea constiinta mea – incepe sa ii moara neuronii?

Edward si tarfa lui se aflau sus, dupa cum spun ei termina ce au inceput azi-dimineata Binenteles ca stiam ca asta nu se va intampla, daca se vor saruta o perioada de timp, se vor atinge, dar nu vor ajunge sa faca nimic altceva. Il cunosc prea bine pe Edward Anthony Masen Cullen pentru a stii ca el nu ar face asta decat cu Bella, deoarece inca o iubeste. Dar “vampirul” devine isteric cand o vede cu acel baiat pe nume Antonio. ”Nimeni nu stie ce are pana cand nu il pierde EDWARD!!!” am strigat in interiorul meu pentru a ma auzi, nu am obtinut decat un marait.

M-am ridicat repede si am mers in camera mea, trebuie sa aleg hainele cu care ma voi imbraca maine…in acele momente am vazut…

Bella il astepta pe Antonio in masina, a deschis portiera si exact in momentul in care urma sa iasa cineva a spus:

–In sfarsit, ne intalnim Isabella! – A spus ea cu vocea ei de felina.

Cand Bella a vazut-o s-a speriat si a sufocat un strigat.

Atunci totul a devenit negru….

-NUUUUUU!!!!! – A strigat Edward iesind cu toata viteza sa din camera in timp ce eu m-am prabusit pe podea.

-Bella- Am murmurat tinand fata intre maini.

-Alice spune-mi ca nu e adevarat – a soptit Edward luandu-ma de umeri si obligandu-ma sa il privesc.

-Este prea tarziu. – Am spus suspinand.

-NUUUUUUU… ASTA NU ESTE ADEVARAT, MINTI, NU ESTE ADEVARAT!- spunand asta a iesit fugind din casa in timp ce eu incercam sa a ridic si sa vorbesc cu toti, trebuie sa incercam sa o salvam pe Bella, orice ar fi, in orice mod.