Cap.9 – Pentru a te uita

Si…buzele lui le-au atins usor pe ale mele, in timp ce isi continua propriul ritm, limba lui a trasat suav buza mea inferioara. Stiam ca il sarut pe Antonio, dar in mintea mea a aparut imaginea lui Edward, chipul sau si saruturile sale. Acest sarut era foartea diferit de cele pe care le-am primit.

Un tusit, care se auzea din spatele meu, a intrerupt sarutul nostru.

-Buna, Bella! – Vocea lui Emmett era serioasa si sinistra, il privea cu ostilitate pe Antonio.

-Em, buna ! Ce faci aici?- Vocea a inceput sa imi tremure, obrajii imi erau rosii. Era straniu faptul ca Emmett se afla aici, stiam ca se intampla ceva ciudat.

-Oh, stii tu, ceva obisnuit – In continuare avea aceeasi expresie serioasa- Alice si Jazz m-au trimits, cred ca trebuie sa vii cu mine, Bella. – L-a examinat inca o data pe Antonio, apoi s-a uitat la mine.- Asadar cel mai bine este sa mergem acum.

-Ce? De ce?- Cu siguranta ceva straniu se intampla.

-Din cauza Victoriei– A fost singurul lucru pe care l-a spus inainte ca eu sa ma prabusesc ,aproape, intr-o stare catatonica

Cand m-am uitat la Antonio mi-am dat seama ca ma privea cu anxietate.

-Trebuie sa pleci, nu-i asa?- In privirea lui am observat tristetea.

-Da, a intervenit ceva – “O vampira incearca sa ma omoare” am spus pentru mine

-Nu conteaza.- A zambit repede, dar fericirea nu era i se vedea in ochi- Inteleg, dar imi ramai datoare cu o alta iesire- A spus cu un ton jucaus– Apropo, multumesc pentru sarut.- mi-a soptit in ureche.

-Sigur, cand doresti vom iesi– L-am luat de mana si i-am zambit.

-Bine, printeso.- M-a sarutat pe frunte- Ai grija de tine! Ne vedem maine.

Uram faptul ca trebuia sa il las pe Antonio in acest mod, dar nu puteam sa il pun in pericol si pe el, persoanele din jurul meu vor fi ranite daca nu se termina situatia asta o data pentru totdeauna.

-La revedere, Antonio.- L-am sarutat pe coltul buzelor, l-am privit amuzata si am plecat.

“Wow, Isabella Marie Swan! Ce dracu ai facut?” imi spunea din ce in ce mai puternic vocea din mintea mea. Ma loveam mental pentru ce-am facut, tocmai l-am sarutat pe Antonio si am flirtat cu el in cel mai cinic mod posibil. Intr-adevar ceva mi se intampla si dintr-un motiv mi-am amintit de chipul lui Edward, ma simteam de parca l-as fi inselat…”Il inseli, idioato !” a spus vocea din mintea mea, am oftat.

-Gata ?- Emmett m-a scos din lucrurile la care meditam cu tonul sau sombru

-Aaa…da, Em ce a vazut Alice? De ce nu se afla ea aici, ci tu?- Am intredeschis un pic ochii

-Cred ca va trebui sa astepti putin, pana cand ajungem acasa, Alice iti va explica totul.– Parea nervos.

-Oh, haide Em! Spune-mi!- Vocea mea era isterica si ingrijorata

-Nu stiu Bells, cred ca trebuie sa asteptam…

M-am gandit un moment, apoi am spus:

– Ce Em? Spune-mi o data!- L-am rugat, acest lucru incepea sa ma sperie.

-Pai…nu, Bells. Mai bine asteptam, nu stiu daca sunt in stare sa iti spun.

In timp ce ieseam din cinema ochii lui ma analizau, eu inca aveam pe mine puloverul lui Antonio, mirosul lui s-a impregnat. Cand mi-am amintit de sarut inima a inceput sa imi bata din ce in ce mai tare, iar mainile imi transpirau, dar eu eram nevoasa si din cauza atitudinii lui Emmett, stiam ca ceva nu e in regula.

-Este ceva rau, nu-i asa? Foarte, foarte rau– Am soptit. Pielea imi era de gaina, in timp ce o picatura de sudoare imi strabatea corpul. Stiam ca ceva straniu se intampla.

-Haide, Bells.

M-a luat in spate si a inceput sa alerge.

Em nu a spus nimic in timpul calatoriei, nici eu nu am avut chef sa il intreb, eram prea ocupata , prea absorbita de gandurile mele si nu puteam sa fiu atenta si la alte lucruri. Ce s-a intamplat? Victoria venea, deja, sa ma omoare? Ce a vazut Alice? Charlie era in pericol? Ultima intrebare m-a facut sa imi dau seama de gravitatea acestei probleme, stiam ca Victoria ma cauta, stiam ca ea recunoaste mirosul meu si stiam ca toate persoanele din jurul meu sunt in pericol, puteam doar sa imi doresc ca Ang, Jess, Antonio si Charlie sa fie bine.

Stiam ca in curand va fi aproape de mine, ca o voi putea simti, stiam ca daca toate acestea nu se termina, o data pentru totdeauna, toate persoanele la care tin vor fi expuse la aceasta lume mitologica.

Dar un sentiment mai mare decat teama m-a cuprins, era vinovatia, pentru ca l-am sarutat pe Antonio. Ma simteam de parca l-as fi inselat pe Edward, intr-un mod, stiam ca nu am facut nimic din ce el nu a facut in fata mea, dar aveam acest sentiment care imi spunea ca de aceasta data am intrecut limita.

Oricat de bizar ar parea, eu inca aveam o conexiune cu Edward, desi foarte putin vizibila, o aveam. Sufar cand Edward sufera, sunt fericita cand Edward e fericit, in fine…nu sunt nici Jasper, nici Alice, dar pot sa simt starile sale, desi el nu simte acelasi lucru.

Stiam foarte bine ce se va intampla dupa ce Culleni vor termina cu Victoria, sau cand aceasta ma va omori, din nou, un fior mi-a strabatut intregul corp, nu pentru ca eram ca o maimuta-paianjen in spatele lui Emmett, in timp ce alerga prin padure, ci din cauza fricii care mi-l dadea acest gand, pe care l-am indepartat din mintea mea cu foarte mult efort.

Stiam ca Edward va pleca pana la urma sa isi continuie viata, asta nu e decat un popas din existenta lui, dar oricat de ciudat mi se parea acest lucru nu ma interesa, deoarece stiam ca am facut parte din viata sa, ma consolam cu acest gand. Stiind ca am facut parte intr-un moment din viata sa, desi unul mic de tot, acest lucru ma anima sa merg mai departe, desi as fi 50% sigura ca Victoria ma va omori.

Drumul a fost foarte scurt, poate pentru ca eu eram absorbita de gandurile mele, intr-o clipa ne aflam in fata casei, toate luminile erau aprinse, in casa era foarte multa forfoteala. Em nu s-a oprit pana cand nu am ajuns in sala si m-a lasat gentil pe un scaun.

-Ia te uita! In sfarsit ati ajuns, m-ati speriat de moarte.- In vocea lui Esme am observat preocuparea.

-Totul e in regula mama, nu ne-a urmarit nimeni.- A spus Emmett, inca serios.

-Ce se intampla Alice?- M-am uitat la ea, Alice statea in fata mea, ma privea cu tristete, cu capul pe maini.

-Bella, imi pare foarte rau.- Spunea neincetat.- Chiar imi pare rau, Bella.

-Pentru ce iti pare rau, Alice ? Ma sperii.- Inima m-a durut foarte tare cand am vazut tristetea din ochii ei.

-Totul va fi bine , iti promit.- Cu fiecare secunda care trecea eu deveneam din ce in ce mai nervoasa, Jazz cand a simtit starea mea a incercat sa ma linisteasca.

-Char… Charlie este in spital, Bella. Victoria l-a atacat, dar din fericire am ajuns inainte de a-l musca.- Ochii lui Alice s-au umplut de furie.

In acel moment m-am lasat sa ma prabusesc, nu stiam unde sunt si nici nu ma interesa sa merg undeva, m-am lasat sa cad in abismul negru care ma chema. Charlie! Nu ! Nu! Charlie, nu! Era singurul lucru care il repetam neincetat. Cum s-a intamplat asta? De ce Charlie? De ce nu eu?… mintea mea zbura in directii diferite, ma simteam de parca cineva imi scoate inima, durerea crestea din ce in ce mai mult. M-am lasat purtata de aceasta durere care nu vroia sa plece. Cel mai ciudat lucru era ca ii ascultam si ii vedeam pe toti fara sa ii ascult si fara sa ii vad, aveam privirea fixata intr-un loc indepartat.

–Alice, ce se intampla cu ea ? Fa-o sa reactioneze !- suspina Esme

-Nu pot, mama, este socata.- Vocea lui Alice era trista.

-Sa ii spunem lui Carlisle.- A spus Em

–Are grija de Charlie, iti amintesti?- Pentru prima data dupa mult timp am auzit vocea lui Rose.

Din nou rataceam printre gandurile mele, nu puteam nici sa vorbesc, nici sa ma misc, ma aflam intr-o somnolenta, stiam ca vorbeau in jurul meu, dar nu gaseam un sens cuvintelor lor, singurul lucru care ma interesa in acel moment era Charlie, vroiam sa stiu cum se simte, vroiam sa merg sa il vad, dar nu puteam sa ies din aceasta stare. Durerea imi strabatea tot corpul, am inceput sa plang, era straniu faptul ca nu puteam sa controlez lacrimile, era ca si cum nu puteam sa imi controlez propriul corp. Am ramas acolo fara sa ma misc pentru cine stie cat timp.

Am simtit o atingere rece pe fata mea, ochii mei au focalizat doi ochi mari de culoarea caramelului si o bucla de par rosu, dar inca nu puteam sa ies din aceasta stare, au mai trecut cateva minute, continuam sa ma uit atent la ochii din fata mea, ma observau cu dispera, furie, anxietate si tristete.

Incet, incet imi reveneam, in timp ce acei ochi mari erau fixati pe ai mei si mainile sale reci imi atingeau chipul.

-Bella isi va reveni in 16 secunde.- Vocea cea fericita pe care o avea Alice, inainte, acum era trista.

Exact cum a spus, dupa 16 secunde am clipit pentru prima data dupa cine stie cat timp, imi simteam ochii iritati, dar ochii lui Edward nu ma lasau sa ies din aceasta stare catatonica.

–Charlie- a fost ceea ce am putut spune printr-o soapta, aproape fara sunet.

–Bella, draga mea, totul va fi bine.- Vocea maternala a lui Esme parea indepartata.

Acei ochi de culoare caramelului inca se uitat la chipul meu si vocea lui catifelata o auzeam aproape de urechea mea.

-Bell, revino-ti! Te rog, nu imi fa asta!- vocea lui suna anxioasa, daca se putea ca vocea lui catifelata sa se auda asa.

-Edward– m-am uitat in ochii sai- Unde e Charlie? Vreau sa il vad.

-Calmeaza-te Bella! Charlie va fi bine.- in timp ce a spus asta m-a pus la el in brate si desena cercuri mici pe spatele meu.

-Vreau sa il vad.- Vocea mea era ca o soapta.

-Carlisle l-a dus la o clinica din Seattle, Bella.- Vocea lui Esme a umplut acea liniste incomoda.

-Dar va fi bine– Rose a incercat sa zambeasca, dar fericirea nu i se vedea in ochi.

-Edward – Am pus mainile mele pe chipul lui– Te rog, du-ma sa il vad, vreau sa il vad.- Am inceput sa suspin in timp ce lacrimile mele se prelingeau pe obraji.

–Shh, Bella, linisteste-te !- Mi-a soptit in ureche, respiratia lui rece m-a facut sa tremur.

-Nu– Am spus in timp ce incercam sa ma ridic.- Du-ma chiar acum, trebuie, vreau ..te rog ! Doar du-ma, te rog !

M-am ridicat cum am putut si am incercat sa merg pana la usa, dar mainele reci ale lui Edward m-au prins de talia si m-au apropiat de corpul sau pentru a ma putea imbratisa, o senzatie ciudata mi-a strabatut intregul corp, desi suferean pentru Charlie, foarte adanc in interiorul meu eram fericita, desi pentru un moment trecator eu ma aflam in bratele lui Edward, vampirul viselor mele, desi el ma imbratisa din motive diferite, pentru un moment am simtit ca ma iubeste.

-Bella- sunetul vocii sale m-a linistit- Charlie e bine, asteptam ca Carlisle sa ne sune ca sa ne spuna ca te putem duce, dar te asigur ca totul va fi bine.- Toate aceste lucruri mi le-a spus in soapta la ureche, in timp ce o mana de a lui se afla pe talia mea, iar cealalta imi tinea capul pe pieptul sau.

-Bella, imi pare foarte rau! – Daca Alice ar putea plange sunt sigura ca ar fi facut-o.- Nu am vazut, dar te asigur ca Charlie va fi bine, am vazut acest lucru.

-Da Bella. Linisteste-te!- Vocea lui Emmett parea sufocata

Nu stiu cat timp am plans in bratele lui Edward, singurul lucru pe care putea sa il faca era sa ma imbratiseze de fiecare data mai puternic la pieptul sau. A fost o noapte prea lunga, era ciudat ca eu stiam ca la dimineata situatia va fi la fel, Edward ma va lasa intr-un moment, Charlie era in spital si Victoria a fost pe punctul de a ma omori, din fericire pentru mine, aveam acel blestemat sentiment de vinovatie pentru ca l-am sarutat pe Antonio. Ultimul gand m-a facut sa plang si mai tare, Edward s-a speriat si m-a strans la pieptul sau.

Stiam ca le faceam rau persoanelor din jurul meu, familiei Cullen, lui Charlie, cel mai mult ma durea sa ma gandesc ca si lui Edward, stiam ca el nu merita sa aiba grija de mine, el acum trebuia sa fie cu Tanya.

Totul ar fi mai usor daca m-as m-as preda Victoriei, nimic nu ma detine aici in Forks, nimic nu ma detinea in aceasta viata, ca eu sa nu plec. Charlie ar fi in mai multa siguranta, iar Edward, in sfarsit, ar putea fi fericit.

In bratele persoanei pe care o iubesc am decis ca ar fi mai bine sa ma predau Victoriei pentru ca totul sa se termine, nu stiam bine si nici cand o voi face, dar stiam ca aceasta posibilitate exista, trebuie sa o fac.

O senzatie de deja-vu mi-a cuprins intregul corp, aceasta situatie semana foarte mult cu cea in care m-am predat lui James, doar ca acum nimic nu ma mai tine in viata.

In timp ce eram pierduta in gandurile mele, in bratele lui Edward, am simtit ca a devenit rigid, la fel ca ceilalti din jurul meu, vocea lui Alice m-a scos din gandurile mele.

-Isabela Marie Swan, ce dracu ai de gand sa faci ?- vocea ei era furioasa, iar cand Alice e furioasa inseamna ca i-a fost frica.

-La ce te referi Alice?- Am incercat sa spun cat de normal am putut.

-Tocmai am vazut decizia ta.- Ochii ei parca ardeau

-Cineva ne poate explica ce se intampla?- In vocea lui Emmett am observat oboseala.

In timp ce simteam toate privirele lor uitandu-se la mine Edward si-a apropiat buzele de urechea mea si a murmurat:

-Putem vorbi afara, te rog?- Il cunosteam prea bine pentru a nu-mi da seama ca in spatele acestei indiferente se afla ceva.

Am aprobat, Edward m-a ridicat de pe scaun, m-a luat de mana, in timp ce a murmurat:

-Alice, explica-le celorlalti, eu voi avea o discutie cu Bella.- s-a strambat

Alice a aprobat in timp ce Edward ma ducea spre usa inca tinandu-ma de mana, atingerea lui a facut ca un soc electric sa imi strabata intregul corp, ca si in prima zi cand m-a atins, in acea zi la ore.

Am mers pana la rau si ne-am asezat pe niste pietre de pe margine, era liniste. Edward isi atingea puntea nasului cu doua degete si a inspirat profund, nu am stiut cat timp a trecut pana cand a deschis ochii si pana cand m-a privit cu exactitate

-Isabella, la ce dracu te gandeai?- In vocea lui am observat tristetea si enervarea.

Nu am spus nimic , am stat in liniste observand apa adanca care forma raul. Mi-a atins barbia cu o mana pentru a ma obliga sa ma uit la el.

-Raspunde-mi! – vocea lui era anxioasa

-Totul ar fi mai usor, Edward.- mi-am scos barbia din mana sa si m-am uitat la rau.- Stii ca da, nu as mai incurca pe nimeni.

Pentru cateva minute linistea s-a lasat din nou, apoi am simtit niste brate care m-au ridicat si care m-au imbratisat. Si-a ridicat barbia la capul meu si a oftat.

-Bella cum poti sa crezi asa ceva? Nu stii ca esti prea importanta? Inca nu ai inteles acest lucru?- Vocea lui era dulce si nerabdatoare in acelasi timp.

-Edward, te rog! Spui aceste lucruri pentru a nu ma simti un nimeni in acest moment, dar stii foarte bine ce se va intampla cand vei pleca, iar eu voi ramane cu Charlie, existenta mea va fi, din nou, goala si fara sens.

M-a strans mai aproape de el si a oftat.

-Si cu Antonio cum ramane? Nu este iubitul tau?- In vocea lui am observat supararea

-Nu, suntem doar prieteni.- Am murmurat la pieptul sau. Am inrosit.

-Atunci de ce l-ai sarutat?

M-am tras putin pentru a-l putea vedea, avea ochii inchisi, iar mandibula inclestata si o cuta usoara pe frunte.

-Pentru a te uita.- Am soptit